A făcut furori în producţiile italiene şi s-a bucurat de o carieră strălucită în Italia! Cântăreaţa Olga Bălan revine în ţară cu o producţie de tv!
Olga Bălan s-a lansat la Festivalul Mamaia 1986 cu o piesă a compozitorului Horia Moculescu. A filmat alături de Loredana şi Arşinel după '89, înscriindu-şi participarea în filmul “Paradisul în direct”, apoi a făcut o carieră strălucită în Italia! Acum, cântăreaţa noastră revine pe sticlă în ţara natală!
Olga Bălan a revenit în România, după 20 de ani în care şi-a construit o carieră strălucită în Italia. În ultimii ani, cântăreaţa a făcut naveta Roma-Bucureşti, însă acum ea revine cu o adevărată surpriză.
De sâmbătă, 12 iulie, de la ora 15.30, la TVR 2, Olga Bălan va prezenta emisiunea "Salutări din sud". Emisiunea este un documentar de călătorie filmat în cele mai atractive oraşe şi destinaţii turistice din Grecia continentală sau insulară şi din sudul Italiei.
Serialul, conceput în 6 episoade dedicate Greciei şi 6 episoade Italiei meridionale, oferă o incursiune în muzica, obiceiurile, gastronomia şi civilizaţia grecilor şi italienilor de care noi, românii, suntem legaţi prin istorie şi cultură. Sunt prezentate muzee, situri arheologice, monumente de arhitectură şi istorice, dansuri tradiţionale, reţete culinare, interviuri cu personalităţi şi artişti ai locului. Episodul 1, respectiv cel de sâmbătă este dedicat nordului Greciei şi a fost denumit “Salonic, inima Macedoniei”.
Producătorii emisiunii sunt Olga Bălan şi asociatul ei, regizorul Dan Trifescu, fiind o coproducţie TVR&ARTCULTOD(TEMUDAFI). Pentru acest proiect la TVR, Olga a filmat la Roma, chiar şi cu celebrul artist italian Albano.
Cine este Olga Bălan?
Artist complet, Olga Bălan şi-a construit o carieră stralucită în Italia, atât în zona muzicală, cât şi în cea cinematografică.Interpreta s-a lansat la o vârstă fragedă, în 1986, la festivalul de la Mamaia, cu o piesă a compozitorului Horia Moculescu.
Ultimele două albume, în dublă versiune: “Napoli România andata e ritorno’’ / ’’Napoli România dus întors’’ (textele versiunii româneşti aparţin poetului George Stanca) şi “Anima zingara / Inimă de ţigancă ” sunt o introspecţie a sufletului ei pasional şi suav, artista polivalentă trecând cu uşurinţă de la stilul clasic napoletan la muzica lăutărească tradiţională. În ambele stiluri descoperim o voce gravă, frumos timbrată, cu un vibrato special.
Dragostea pentru teatru şi film a descoperit-o încă din România, jucând ca titular, în perioada 1990-1996, pe scena teatrului de revistă “Constantin Tănase”. Primul film în care a jucat, “Paradisul în direct”, alături de Loredana, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu Botez, George Mihăiţă, etc., a făcut istorie în epocă, fiind printre primele producţii cinematografice româneşti după 1989. Din filmografia sa, ultimul şi cel mai reprezentativ proiect este pelicula de box office “Io, loro e Lara” din 2010, în regia lui Carlo Verdone.
Alte proiecte cinematografice: “Butta la luna” din 2009, în regia Vittorio Sindoni; “La terza verita” din 2007, în regia lui Stefano Reali; “Cose da pazzi” din 2005, în regia lui Vincenzo Salemme.’’ Codice rosso’’ în regia lui Monica Vullo e Riccardo Mosca. ‘’Un ciclone in famiglia 2’’ în regia lui Carlo Vanzina.
De-a lungul anilor, Olga Bălan a fost invitată, în repetate rânduri la cele mai importante canale TV italiene:
RAI UNO – emisiunile: Sottovoce, Uno mattina, Casa Rai uno, Telethon (unde interpretează o piesa inedita a compozitorului Gianmichele D’Errico), Napoli prima e Dopo 5 ediţii,Concerto per la pace.RAI DUE – emisiunile: “Fatti Vostri “(unde a avut rubrica permanentă la un show tv de succes), “In fagmilia”, “Telethon” (unde a fost corespondent de la premiile Oscar Game) şi “Futura City”.RAI TRE emisiunea: “Alle falde del Kilimangiaro”, RAI INTERNAŢIONAL, unde a avut propria emisiune muzicală, 50 de ediţii, interpretând canţonete cunoscute din repertoriul muzicii clasice napoletane.CANALE CINQUE MEDIASET – emisiunile: Maurizio Costanzo Show şi Capodanno 2000. Apoi pe SKY FREE, emisiunea “L’altra Italia” 30 de ediţii. Documentar "Canti del Mediterraneo"cu Antonio Maiello.
Cine este Dan Trifescu?
Actor, regizor şi producător de spectacole teatrale, cu licenţa în teatru şi master în artă şi comunicare scenică, îşi construieşte o bogată carieră artistică, plecând în Italia unde termina cea de-a doua facultate în cadrul Academia Internazionale di Teatro Bellini-Napoli.
2004 - director-fondator al Companiei Internationale de Teatru HYSTRION la Napoli,
2005-2008, joacă în spectacolele companiei: SHREK, DreamsWorks, PINOCCHIO de Carlo Collodi în regia lui Dan Topa, ROBIN HOOD de Ken Andersen, PETER PAN de James Matthew Barrie,
2009 - este producătorul spectacolului LE LUCCIOLE, în regia lui Traian Şoimu, urmat de spectacolele de cabaret a Fraţilor BELVEDERE.
2010 - regizează spectacolul LA MALATTIA DELLA FAMIGLIA M… de Fausto Paravidino.
2011- joacă în spectacolul ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN de N.V.Gogol, regia Bogdan Huşanu- Teatro Tasso.
Integrat în totalitate în societatea italiană, nu a uitat niciodată rădăcinile sale dacice, luptând mereu cu sistemul social italian pentru integrarea, susţinerea şi păstrarea culturii româneşti pe teritoriul Italiei, prin itermediul activităţiilor social culturale.
Predă în cadrul Centrului de Cultură Populară, Loro di Napoli, învăţarea limbii române prin teatru.
Înfiinţează Centrul De Cultură Român din sudul Italiei.
Preşedinte-fondator al Asociaţiei ROMITSOCIAL RIS la Bucureşti, având ca temă principală, integrarea minorităţilor în Europa şi lupta împotriva rasismului.