Familia Măruţă adună 20.000 € într-o noapte
După un an greu, plin de evenimente atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, vacanţa la munte este o gură de aer proaspăt pentru celebra familie Măruţă. Andra şi Cătălin au plecat în Poiana Braşov să se relaxeze, alături de copii şi de socri, însă fix în Noaptea dintre Ani se întorc la muncă. Cei doi urcă pe scenă pentru 20.000 de euro?
A devenit deja tradiţie ca de Sărbători cele două vedete PRO TV, Andra şi Cătălin Măruţă, să se adune cu mic, cu mare, alături de copii şi de socrii, şi să se retragă într-un loc de poveste, cu zăpadă, vin fiert şi cozonac. Anul acesta e cu atât mai important, pentru că îl petrec în patru şi este prima zăpadă din viaţa fiicei lor Eva, în vârstă de şase luni.
Aşa că părinţii au profitat la maximum de moment să o călească, la aproape 180 de kilometri de casă, mai precis pe pârtia din Poiana Braşov. “Ne aflăm de mai bine de o săptămână la munte şi ne bucurăm din plin de zăpadă. Am fost pe pârtie, am făcut drumeţii, ne-am plimbat cu căruţa trasă de cai, cu telegondola, aşa că am avut activitate. Bineînţeles, copiii sunt cei mai fericiţi, a venit şi Moş Crăciun”, a declarat Cătălin Măruţă pentru Click!.
Cu toţii sunt fericiţi, iar pozele de familie par desprinse dintr-o reclamă de Crăciun. Huzurul este întrerupt chiar de finalul de an, căci pe 31 decembrie cele două vedete din familia Măruţă se întorc la muncă. Amândoi vor urca pe scenă să bucure publicul, însă efortul le este răsplăit din plin. Prima dată vor spune “La mulţi ani” românilor, din Parcul Titan, acolo unde Cătălin prezintă programul artistic de Revelion, iar Andra va cânta. Apoi, ei se vor îndrepta spre Câmpina pentru că soţia omului de televiziune va urca din nou pe scenă să încânte publicul prahovean cu vocea ei, pentru 45 de minute. În total, familia Măruţă va pleca acasă cu 20.000 de euro, adică 14.000 de euro va încasa doamna Măruţă din cele două prestaţii artistice, iar soţul 6.000 de euro. Vor petrece şi ei Revelionul, însă vor ciocni paharul de şampanie cu părinţii lor, spre dimineaţă. Distracţia se va prelungi pe pârtia din Poiană, la un hotel de lux, până pe 3 ianuarie. Atunci tot familionul Măruţă va spune “stop vacanţă” şi se va întoarce fiecare la casa lui. Andra şi Cătălin, la Bucureşti, Constantin şi Rusalşina Măruţă la Târgu Jiu, iar Mihai şi Elena, la Câmpia Turzii.
Şi ei fac bani în familie
Antonia şi iubitul ei, Alex Velea, sunt, de departe, cel mai cerut cuplu de Revelion. Cei doi îndrăgostiţi vor avea, pe lângă cele trei concerte împreună, şi câteva solo. Şi, cum pentru un show ei încasează în jur de 3.500 de euro, Antonia şi Alex au calculat că, la întoarcere, vor pune pe masă nici mai mult nici mai puţin de 28.000 de euro. Nici Elena Gheorghe (30 ani) nu va sta acasă, ca să nu piardă bani. Are cinci spectacole pe Valea Prahovei, pentru fiecare încasând 3.000 de euro. Va urca pe scenă alături de soţul ei, instrumentistul Cornel Ene (35 de ani), care o acompaniază.