Felix Baumgartner, declarație de dragoste pentru Mihaela pe Instagram
O răsfaţă cu flori, vacanţe, bijuterii şi declaraţii de dragoste. Felix Baumgartner a vrut să arate lumii încă o dată cât îşi iubeşte logodnica şi a postat pe Instagram o poză sugestivă şi un mesaj romantic.
“I just love my girl” (nr. red: Îmi iubesc fata!), a scris austriacul lângă poza în care Mihaela îl sărută pe gât.
Cei doi sunt împreună de aproape doi ani şi jumătate şi sunt de nedespărţit. Mihaela este prezentă la toate evenimentele iubitului, iar Felix o susţine necondiţionat şi îi urmăreşte show-urile la care participă.
Felix Baumgartner şi Mihaela Radulescu s-au cunoscut în octombrie 2014, când acesta i-a acordat româncei un interviu. Chiar dacă se zvonea încă de pe atunci că ei ar forma un cuplu, Mihaela a fost rezervată în declaraţii şi a recunoscut că este iubita paraşutistului austriac la începutul anului 2015.