FOTO EXCLUSIV Mama Mihaelei Rădulescu, extrem de tristă după înmormântarea soţului
La o săptămână după ce şi-a condus soţul pe ultimul drum, mama Mihaelei Rădulescu încă poartă pe chip urmele acestei tragedii prin care a trecut întreaga familie a vedetei. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe femeie când se întorcea acasă, în zona 1 Mai din Bucureşti, unde aceasta locuieşte.
Chiar dacă clipele prin care a trecut în această săptămână au fost unele foarte grele, mama Mihaelei Rădulescu încearcă să-şi continue viaţa, implicându-se în diverse activităţi care să-i ocupe timpul. Recent femeia a fost surprinsă când se întoarcea cu maşina din zona Pipera spre casa din 1 Mai.
Mama Mihaelei poartă doliu şi chipul ei este trist, deşi pare destul de stăpână pe ea.
Florin Ţiganu a fost îngropat marţi, 26 august, în cimitirul de la Izvorani, după ce duminică, pe data de 24 august şi-a dat ultima suflare. De la înmormântare nu au lipsit Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil, mama ei, fratele, cumnata şi rudele venite să-şi ia rămas bun de la tatăl acesteia.