FOTO Mexicanu, dus la detectorul de minciuni de cele trei femei din viaţa lui
Un nou episod al scandalului dintre Marian Mexiacanu şi Paula Lincan a avut loc miercuri după-amiază în platoul emisiunii lui Cătălin Măruţă.
Viaţa amoroasă a lui Marian Mexicanu este mai încurcată decât cea a actorilor din telenovelele mexicane. Marian Mexicanu şi-a acuzat fosta soţie că nu-şi lasă copiii să îl viziteze şi să vorbească cu el. "Am mesaje de la fetiţa mea în care îmi spune că nu o lasă mama ei să se vadă cu mine. În ceea ce priveşte casa eu nu o să o cedez Paulei pentru că ea vrea să o vândă, iar copiilor nu o să le rămână nimic. Eu am băgat 300.000 de euro în casa aia. Am muncit la nunţi, botezuri şi cumetrii pentru banii aştia".
Paula Lincan, fosta soţie a lăutarului s-a dezlănţuit la adresa acuzelor lui Marian Mexicanu: "Vreau să se înţeleagă că nu pot să-mi forţez copilul să îşi vadă tatăl. Nu am obligat-o niciodată să facă ceva şi nu pot nici acum. Daca ea vrea să îl sune pe tatăl ei poate să o facă, dar Maria nu vrea. Eu i-am dat Anei de mâncare, i-am dat haine, am dus-o la mine în casă, am omenit-o. Ne vom lupta pentru custodia acestui copil şi voi cere consiliere psihologică pentru fetiţă, să vedem dacă este sau nu traumatizată. Tu eşti tânăr şi neliniştit. Lasă-mi mie casa, să stau acolo cu copiii mei. Te las la bordură. Nu îşi este ruşine de ce faci nesimţitule? Zi-mi câţi bani ai nevoie de zestre şi ţi-i dau, să pleci din viaţa noastră. În 25 de ani, mi-ai mâncat sănătatea, m-ai adus în mocirlă".
Ana-Maria, actuala iubită a interpretului a dorit să nu se implice în acest scandal. "Nu mă simt vinovată de această situaţie. Ei au avut nişte probleme şi el mă vrea acum aici şi a ales. Problemele dintre ei le-au distrus căsnicia şi nu eu. Nu mă amestec deloc in relatia lui Marian cu copiii lui".
Marian a dorit să îşi facă testul poligraf şi să demonstreze faptul că o iubeşte pe Ana Maria, ştiinţific. "Intenţionezi să te întorci la Paula?", "Menţii o relaţie cu Ana Maria pentru gelozia Paulei?", "Ai stat cu Gina din interes?", au fost printre întrebările la care Marian Mexicanu a răspuns. Toate răspunsurile lăutarului au fost negative şi adevărate conform testului poligraf.