FOTO Temişan aduce toate divele din showbiz pe aceeaşi scenă
Aurelian Temişan a pus la cale un spectacol inedit pentru nostalgicii perioadei anilor `20, show în care va avea alături nume grele ale scenei muzicale româneşti.
Andreea Banică, Anda Adam, Ellie White, Amna, Alina Erimia, Alexa Niculae şi Monica Davidescu vor veni să îşi spună aventurile amoroase pe muzică, însoţite de Aurelian Temişan. Povestea show-ului se întâmplă în jurul cântăreţului şi va îmbina muzica cu situaţiile teatrale ca în celebrele spectacole de pe Broadway.
Aurelian Temişan a ales o strategie diferită de promovarea a spectacolului ce va urma să aibă loc marţi, 19 mai la Teatrul Elisabeta din Capitală. Artistul s-a fotografiat prin Bucureşti cu tinere necunoscute, pe care le-a şi invitat la show-ul în care se vor întâlni cu divele celebre din muzica românească.