Fuego suferă şi acum după pierderea tatălui: “A murit într-o secundă”
Paul Surugiu Fuego (42 de ani), unul din cei mai îndrăgiţi solişti de la noi, pe seama căruia s-au creat poveşti şi glume despre împodobitul bradului de Crăciun, ne-a povestit ce planuri are de Paşte, dar şi detalii despre familia lui.
Click! Salutare, Paul! Suntem la Muzeul George Enescu, unde ai primit o nouă distincţie. Am vrea să ştim ce planuri ai acum.
Paul Surugiu Fuego: Uite, după ce am primit premiul „Şlagăre fără vârstă”, de la Actulaitatea Muzicală, mă pregătesc să ajung acasă la mine, la Cluj, la Turda. Pentru că în Joia mare am primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului. E o distincţie care îmi provoacă multe amintiri şi emoţii, pentru că m-am născut acolo, de acolo am pornit cu primi paşi spre şcoală, acolo am învăţat să mă rog prima dată, acolo am fost crescut de bunica până la 10 ani. E un moment emoţionant pentru mine, pentru că mă voi întâlni cu foştii colegi, cu profesorii mei. Am avut două învăţătoare la şcoală şi amândouă trăiesc şi mă voi întâlni cu ele. Cu prieteni vechi mă voi vedea, pe care nu i-am văzut de ani de zile. Va fi o decernare unde vor fi oameni pe care îi recunosc şi îi cunosc.
Cum vei petrece Paştele?
E o bucurie pentru mine, pentru că mă duc să o văd pe bunica. Face 85 de ani şi voi renunţa un pic la dietă, ca să zic aşa, pentru că dacă mă duc la ea, nu am cum altfel. Mi-a şi spus de o săptămână că dacă vin la Turda îmi face sarmalele din copilăria mea şi vestitul cozonac cu nucă şi mac. Bunica face un cozonac imens pe vatră, la ea acasă, şi o să gust din fiecare câte puţin. La noi nu se fac ouă de mai multe culori. La noi ouăle se fac în tifon. Când eram copil, furam toţi ciorapii mamei din casă şi făceam ouăle la cazan, în curtea şcolii, cu toţi ceilalţi copii. Şi luam coada şoricelului, trifoi cu patru foi, plante care să arate foarte bine. Şi puneam planta pe ou, împătuream în ciorap oul şi îl ferbeam în coji de ceapă. Culoarea ouălelor în Transilvania e o culoare cenuşie, aşa, maroniu spre cenuşiu, dar în momentul în care dai ciorapul jos rămâne forma plantei pe care ai pus-o pe ou. Aşa e tradiţia la noi. Şi dacă tot sunt în Transilvania, desigur că o să mă duc la udat în a doua zi de Paşte. Se udă fetele. E un obicei care se păstrează doar în Transilvania. Se duce omul cu parfumul la cunoştinţe, la toate doamnele pe care le cunoaşte şi le udă. Pe vremea noastră era vestita colonie care avea un miros pe care îl simţeai de la o poştă. Merg, că aşa e obiceiul. Era un întreg ritual şi o udam pe femeia respectivă din cap până în picioare. Erau şi nişte versuri: «Eu sunt micul grădinar, cu sticluţa în buzunar, am auzit că aveţi o floare şi am venit să o ud ca să nu se ofilească şi la anul să trăiască».
Ne-ai vorbit de bunica dar legat de părinţi ce ne poţi spune? Din păcate, tatăl tău s-a stins acum mulţi ani...
Tatăl meu a murit acum 9 ani, într-o noapte, într-o secundă. A avut un infarct. Pierderea tatălui a fost dureroasă, pentru că l-am iubit enorm. A fost după părerea mea cel mai deştept om pe care-l cunoşteam, cel mai citit om pe care îl ştiam. Dacă aveam o nelămurire la orice, din istorie, matematică sau limba română aflam de la tata răspunsul. Desigur că a fost dureros, eu am luat-o pe mama de la Turda în momentul în care tata a murit, pentru că aveam multe amintiri acolo şi am adus o cu mine la Bucureşti. Dar astăzi locuieşte cu bunica, pentru că la 85 de ani sunt multe treburi casnice, bunica nu se simte foarte bine şi trebuie ca cineva să aibă grijă de ea.
De unde ai moştenit talentul pentru cântec?
De la mama. Ea a fost toată viaţa născută să cânte, dar nu a reuşit să facă performanţă. Şi a spus că dacă ea nu a ajuns să fie artistă, copilul ei va deveni artist. Mama are o voce foarte frumoasă. Şi fratele mamei, la fel. O familie în care se asculta muzică bună. Muzica noastră a anilor ’70, cu care am crescut, şi care e actuală.
De Crăciun împodobeşti bradul, iar de Paşte... ouăle. Cu prima îndeletnicire ai devenit viral.
Momentul acesta cu bradul a venit când am compus acel cântec pentru părinţii mei, într-o noapte de iarnă, venind de la Piatra Neamţ spre Bucureşti. Cântecul se numeşte “Seară de Crăciun”. Un text foarte frumos şi simplu. E un mit pentru sărbătorile de iarnă, a devenit un brand, dacă vrei, pentru Crăciun şi cred că am împodobit toţi brazii din România. Dar e frumos să faci mişto de tine, mai ales că povestea asta cu bradul mi-a adus audienţă pe reţelele sociale şi pe Youtube. Sunt un om fericit şi împlinit şi vă urez Paşte fericit!
Citeşte şi:
Ei îi spune Fuego “Împodobeşte, mamă, bradul”! Ce crede femeia despre relația cu Irina Loghin
Care sunt fructele care l-au ajutat pe Fuego să dea jos 15 kg
