Ieri puştoaice în telenovele, azi femei fatale la Hollywood
În 2006 făceau echipă în serialul “Iubire ca în filme” (Acasă TV), unde interpretau două şcolăriţe rebele. Un deceniu mai târziu, Adina Galupa şi Sabina Brânduşe au ajuns să joace cu actori de top din Cetatea Filmului. Fetele ne-au povestit cum e viaţa la Hollywood.
În urmă cu 11 ani, în 2006, se lansa la Acasă TV telenovela „Iubire ca în filme”, o poveste de dragoste în care au jucat şi tinerele Adina Galupa (31 de ani) şi Sabina Brânduşe (34 de ani). În proiectul respectiv, ele au fost surorile personajelor interpretate de Adela Popescu şi Dan Bordeianu, două şcolăriţe puse pe şotii. Apoi, tot împreună au făcut trecerea către marele ecran şi au devenit colege în pelicula „Mercenary: Absolution” (2015), unde au jucat alături de celebrul Steven Seagal (65 de ani). Dacă Adina a avut un rol mai mic, Sabina a tras lozul câştigător şi a fost soţia lui Seagal în film. „Am filmat trei zile la fostul palat al lui Ceauşescu, din Snagov, şi am avut destule scene importante. M-am pregătit sufleteşte pentru întâlnirea cu Seagal, pentru că toţi cunoscuţii care au lucrat cu el mi-au spus să mă pregătesc, pentru că e foarte dur. Cu mine a fost foarte darnic, protector şi mă întreba dacă totul e în regulă când filmam şi dacă nu vreau să mai tragem o dublă. Nu e aşa cum mi-l imaginam, un tip dur, ci din contră, e un actor glumeţ, care are o soţie frumoasă, asiatică, mâna lui dreaptă şi care era mereu cu el pe platourile de filmare”, ne-a spus Sabina.
La rândul ei, Adina Galupa a luat şi ea drumul Americii după ce în România a apărut în mai multe telenovele, precum “Inimă de tigan”, “Regina”, “Aniela”, “Iubire şi onoare”, „Îngeri pierduţi” sau „Fetele lui Dom Profesor”. De curând a jucat cu frumuşelul Jamie Dornan (35 de ani), actorul principal din pelicula erotică “Cele 50 de umbre ale lui Grey”. “Am plecat la Los Angeles ca să văd cum e aerul de California. Am stat 2 ani, de curând am jucat cu Jamie Dornan în filmul <Untogether>, care va fi lansat în curând. A fost o experienţă foarte drăguţă, e un om special. Ne-am uitat unul la celălalt şi ne-am spus replicile. Am avut mai multe replici cu el, am avut interacţiune directă, e un tip foarte drăguţ. E irlandez şi mă aşteptam să aibă o engleză cu accent. Eram foarte fascinată, e un bărbat frumos, dorit de femei, mai ales că a făcut cele mai tari filme în ultima perioadă. M-am pregătit pentru întâlnirea cu el. E un om surprinzător de normal, politicos, drăguţ, adică nu e genul ăla de vedetă plină de aere. O să mai am nişte proiecte, m-am înscris la una dintre cele mai bune şcoli de improvizaţie din America. Aştept să joc în alte producţii, trebuie să mă întorc în Los Angeles în 3 săptămâni. Din păcate, nu am păstrat legătura cu el, aştept să joc şi cu alţi actori cunoscuţi”, ne-a povestit Adina Galupa recent, la avanpremiera filmului “Febra lalelelor”.
Aşa arată acum Adina şi Sabina!
În cei 11 ani care s-au scurs de la telenovela “Iubire ca în filme”, Adina Galupa şi Sabina Brânduşe s-au transformat din puştoaice simpatice, în adevărate femei fatale. Sunt naturale, rafinate, iar frumuseţea lor nu a fost trecută cu vederea de producători sau de regizori. În prezent, Sabina Brânduşe joacă la teatru în Piatra Neamţ, în piesa lui Radu Afrim, “Wolfgang”, iar Adina Galupa se perfecţionează peste Ocea, la Los Angeles.