Ilie Năstase, primul pas spre împăcarea cu Brigitte. Ce a făcut acesta în timp ce ea e în spital
Căsnicia dintre Ilie Năstase și Brigitte "scârțâie" de ceva vreme. După ce anul trecut, bruneta a confruntat-o pe Cici, cea căreia i-a adus dovezi că ar fi amanta fostului tenismen, luna trecută, soția lui Năstase a plecat de acasă și s-a mutat în apartamentul ei de jumătate de milion de euro.
Brigitte a spus că Ilie a dat-o afară din casă pentru că nu îi convenea că fiul ei, care lucrează ca DJ într-un club, venea târziu acasă. Poate că nu a vrut să dezvăluie dedesubturile relației cu fostul mare sportiv, dar cert este că lucrurile nu merg ca unse între ei.
Mai mult, femeia de afaceri a fost nevoită să plece în Turcia fără soțul ei, pentru o operație la nas. Ilie nu a însoțit-o, dar a ținut să arate că îi este alături și că vrea să readucă lucrurile pe un făgaș normal.
Brigitte a publicat pe rețelele sociale o poză de pe patul de spital, cu descrierea "Timpul pentru schimbare". Printre zecile de persoane care au comentat în dreptul imaginii a fost și Ilie Năstase, care i-a transmis un mesaj scurt și cuprinzător: "Te aștept să vii acasă repede și sănătoasă", semn că este gata să o primească înapoi în vila din Primăverii și să repare ce s-a stricat.