Ilie Năstase şi-a ieşit din minţi, după ce Ioana a decis să divorţeze. Le-a înjurat pe Facebook pe admiratoarele soției

Ultima actualizare:

    Ilie Năstase nu este la prima ieșire nervoasă. El a făcut-o și pe terenul de tenis, dar și pe șosea în fața polițiștilorFoto: Getty Images
Ilie Năstase nu este la prima ieșire nervoasă. El a făcut-o și pe terenul de tenis, dar și pe șosea în fața polițiștilorFoto: Getty Images

Reacţii şi jigniri fără perdea din partea lui Ilie Năstase! Acesta le-a înjurat pe admiratoarele soţiei sale direct pe pagina ei de Facebook. Femeile au fost uluite de reacţia furibundă, iar la scurt timp, Ioana Năstase a şters postarea.

Marţi, 19 octombrie, ar fi avut loc un nou episod violent între Ilie şi Ioana Năstase, fapt ce a generat anunţul voalat al divorţului pe pagina ei de Facebook. 

„Astăzi, un capitol din viaţa mea a luat sfârşit! Mă consider o femeie puternică şi mândră de faptele mele… răbdarea mea, iertarea mea, voinţa şi bunele intenţii. Pot spune că această experienţă m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. RĂBDAREA MEA A LUAT SFÂRŞIT!!! În toată această perioadă, am avut şi ocazia de a cunoaşte oameni buni, de o mare valoare şi bine intenţionaţi, iar pentru asta le mulţumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-aţi judecat greşit, alţii mi-aţi acordat înţelegere şi mi-aţi apreciat răbdarea, care nu a fost deloc uşoară. Am continuat să lupt, crezând şi sperând că se va schimba ceva în bine. Vă rog să mă înţelegeţi că în această perioadă voi avea nevoie de linişte şi puţină intimitate! Vă mulţumesc frumos, pentru înţelegere! Cu deosebit respect, IOANA!“, a fost mesajul postat de Ioana Năstase pe pagina ei de socializare. 


    Înjurăturile lui Năstase au speriat-o și pe Ioana
Înjurăturile lui Năstase au speriat-o și pe Ioana

Ilie Năstase, jigniri la adresa prietenelor de pa Facebook ale soției sale

În urma acestui anunţ, maj multe admiratoare din comunitatea Ioanei şi-au arătat solidaritatea şi i-au trimis mesaje de susţinere şi încurajare, doar că acestea nu au fost pe placul lui Năstase. Acesta a răbufnit şi a răspuns fiecărei femei, înjurându-le şi folosind un limbaj trivial, cuvinte indecente şi nedemne de el. „Sugi p**a!”,  „Mai bine fă o vizită urgentă la estetician, ai mare nevoie!”,  „Fraiero, tu ştii ce am făcut în viaţa mea? Tu nu ai realizat nimic, p***ă jegoasă ce eşti!”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de Ilie Năstase. Văzând amploarea situaţiei, Ioana l-a urecheat imediat în public pe soţul ei, de care se pregăteşte să divorţeze. 

„Dragă Ilie, te rog să te opreşti să mai jigneşti aceste doamne! Nu ţi-au făcut niciun rău şi nu te-au jignit cu absolut nimic. Te-am rugat şi te rog, în faţa bunului Dumnezeu, să fii un om bun! Te rog, opreşte răutăţile! Mulţumesc!”, a fost mesajul scris de Ioana Năstase. 


    Ioana a plecat singură la Prislop, după ce în primăvară merseseră împreună
Ioana a plecat singură la Prislop, după ce în primăvară merseseră împreună

Într-un final, pentru că situaţia putea să se transforme în ceva mult mai urât, Ioana a decis să şteargă definitiv postarea de pe pagina ei de Facebook. Apele s-au mai calmat, însă bruneta a avut nevoie de o pauză sufletească şi a plecat alături de prietena ei la Hunedoara, la Mănăstirea Prislop, unde în primăvară a mers împreună cu Ilie, imediat după împăcare. Acum, doamna Năstase se pregăteşte de divorţ, iar de data aceasta spune că nu se mai răzgândeşte. 


    Ultima dată s-au afișat ca un cuplu la cununia Simonei Halep
Ultima dată s-au afișat ca un cuplu la cununia Simonei Halep

Ioana Simion a vrut divorțul, prima dată, în luna martie

Ilie Năstase și Ioana nu sunt la primul scandal. În ianuarie, Ioana Năstase a fost lovită de Ilie, și a cerut intervenția Poliției pentru a ieși întreagă din mâinile lui. Pe 2 martie, Ioana Năstase s-a prezentat la Judecătoria din Hârșova cu solicitarea prin care le cerea magistraților desfacerea legală a căsătoriei, iar prima înfățișare a fost fixată pe data de 24 iunie. În trei luni, conform spuselor ei, Ilie Năstase și-a revizuit comportamentul, ceea ce a făcut-o pe ea să renunțe la cererea de divorț. 

A considerat că este binevenită o șansă, iar Ilie s-a dat peste cap să fie soțul bun și cuminte la care visa ea. În iunie, înainte de ziua lui, Ioana și-a retras cererea, iar la cununia civilă a Simonei Halep, din luna septembrie, constățeanca a strălucit la brațul soțului ei. Dar iată că minunea nu a ținut!

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net