Ilinca Vandici şi-a devorat iubitul în maşină. Scene fierbinţi
Mică e lumea! Și în showbiz burlacii sunt puţini, aşa că, de multe ori, vedetele sunt nevoite să facă schimb de iubiţi. În această situaţie se află acum Ilinca Vandici (29 de ani), care trăieşte un amor nebun cu Cătălin Ţîră (21 de ani), fostul logodnic al solistei Anda Adam (35 de ani). Click! a surprins dovezi incontestabile de pasiune între cei doi tineri.
Culmea ironiei! Prezintă o emisiune despre bârfe mondene la Kanal D, dar când e întrebată despre viaţa ei de dincolo de micul ecran, Ilinca Vandici are „lacăt” la gură. De aceea, veştile că ar avea o relaţie cu fotbalistul Cătălin Ţîră, fostul iubit al Andei Adam, au rămas la stadiul de zvon. Asta până miercuri (25 noiembrie), când site-ul Click! v-a prezentat în exclusivitate dovezi clare şi... pasionale.
Luni (23 noiembrie), în jurul orei 15.00, şatena cu ochi de căprioară străbătea zona Pipera, la volanul maşinii sale, un superb Volvo V40, roşu ca focul. În stânga, nimeni altul decât Cătălin Ţîră. Şi ce ar putea să facă doi tineri plictisiţi în trafic, care înaintau ca melcul pe Şoseaua Fabrica de Glucoză, decât să spargă monotonia cu nişte sărutări demne de filme romantice!? Ilinca şi Ţîră au fost fotografiaţi în plină acţiune, sărutându-se pasional, neavând ochi decât unul pentru celălalt. Ba, la un moment dat, Ilinca a luat taurul de coarne, adică şi-a apucat straşnic iubitul de bărbie, l-a tras spre ea şi l-a „ştampilat” de nu s-a văzut. Click! a aflat că înainte de momentul sexy petrecut în maşină, cei doi s-au plimbat prin Herăstrău, parcul preferat de Ilinca pentru escapade romantice.
Ce pasională e Ilinca Vandici cu iubitul când crede că nu o vede nimeni
Contactată de Click!, prezentatoarea emisiunii „D-Paparazzi”, aflată acum în pauză la Kanal D, a fost consecventă în secretomania ei. Nu a negat relaţia cu Ţîră şi nici fotografiile pe care i le-am descris, dar şi-a cântărit bine cuvintele. „Am decis să nu mai vorbesc despre viaţa mea privată, m-am convins că aşa este mai bine pentru mine”, a spus Ilinca, pentru Click!
În primăvara lui 2013 vuia showbiz-ul la vestea că Anda Adam şi-a luat iubit cu 14 ani mai tânăr, pe nimeni altul decât Cătălin Ţîră, pe atunci în vârstă de 18 ani şi junior la echipa Lazio Roma. Cei doi s-au cuplat pe Facebook, dar relaţia n-a ţinut nici un an, din cauza unui impediment serios: „soacra” Andei s-a opus total din cauză că fiul ei era prea „necopt”, iar solista prea „în vârstă”.
S-a mai iubit cu un fotbalist, un afacerist şi un avocat
Cel mai cunoscut nume masculin în viaţa Ilincăi Vandici rămâne fotbalistul Ciprian Marica (30 de ani). Cei doi s-au cunoscut în 2009 şi au jonglat cu despărţirile şi împăcările. Prima dată s-au separat în toamna anului 2011, dar după un an de pauză s-au recuplat, apoi au pierdut şirul despărţirilor şi al împăcărilor. Înaintea fotbalistului, Ilinca Vandici s-a iubit cu Alin Cocoş (28 de ani), fiul afaceristului Dorin Cocoş. În vara lui 2014, Ilinca a trăit un amor pasional, dar de scurtă durată, şi cu tânărul avocat Dragoş Dănău (29 de ani). Cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii Click! la ceas de seară, în Herăstrău, într-un moment pasional cu atingeri şi sărutări.
Click! Spune: Țîră a moștenit de la tată pasiunea pentru fotbal
Cătălin Ţîră, ex-iubit al Andei Adam, este fiul lui Fane Ţîră, fost căpitan al echipei Rapid. Cătălin a început fotbalul la juniorii lui Dinamo. În prezent, Ţîră e atacantul echipei de Liga 1, Concordia Chiajna. Cu Ilinca s-a cuplat acum două luni şi a vrăjit-o tot pe Facebook, ca şi pe Anda.