Analia Selis, într-un turneu dedicat tango-ului interpretat în mod tradiţional
"Vă place tango-ul?"- Aceasta este o nouă provocare pentru iubitorii acestui gen muzical. Invitaţii speciali veniţi tocmai din ţara tango-ului, Argentina, repertoriul semnat de compozitori de gen, dar şi cele 13 concerte din 12 oraşe din România - iată elementele turneului care vă vor capta atenţia, cu siguranţă!
Evenimentul „VĂ PLACE TANGO ?” va fi prezentat de violoncelistul Răzvan Suma şi va avea loc între 28 septembrie şi 24 octombrie 2014. Evenimentul e o frumoasă continuare a tradiţiei instaurate de artistul român, de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă. În anii precedenţi aceasta a fost formulată sub titlurile „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”. „Din păcate acest an a fost plin de evenimente neplăcute – războaie, ameninţări, pandemii etc. Sper ca publicul care vine la concertele noastre să plece convins că ceea ce primeşte prin muzică este oferit cu multă sinceritate, din tot sufletul. Chiar şi numai o temă muzicală rămasă în mintea unui spectator, fredonată în drum spre casă, ne împlineşte obiectivul.” – mărturiseşte Răzvan Suma.
Alături de violoncelistul român se vor afla doi invitaţi argentinieni care construiesc povestea specială a turneului : Analia Selis - voce (recent revenită pe scenă după experienţa de maternitate), care va fi prima oară într-un turneu partenera de scenă a partenerului său de viaţă (Răzvan Suma) şi Julio Santillan - chitară, care soseşte din Argentina pentru a cânta tango publicului din România.
Evenimentul e unic în peisajul cultural românesc: este pentru prima oară când un turneu de amploare va fi dedicat în exclusivitate tango-ului interpretat în mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri în Argentina
Analia Selis, care va cânta prima oară în cariera sa un întreg concert de tango, declară despre pregătirea turneului :
„De anul trecut când Răzvan mi-a propus să facem acest turneu am început să studiez tot ce este legat de tango: tehnica şi modul de a cânta tango, am citit despre istoria genului şi am parcurs poveşti despre fiecare melodie pe care o vom cânta. În acest turneu vrem să cântăm tango într-un mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri. Desigur că noi am pregătit aranjamente pentru violoncel, chitară şi voce, dar acestea au fost gândite de Julio Santillan aşa încât să respecte modul de interpretare tradiţional. ”
În programul turneului veţi asculta piese de tango, milonga şi vals, semnate de cei mai mari compozitori de gen, de la celebrul argentinian Astor Piazzolla la Carlos Gardel şi Sebastian Piana sau creaţii semnate chiar de Julio Santillan, unul dintre cei doi invitaţi speciali ai turneului.
Turneul va avea loc în 12 oraşe din România : Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj Napoca, Timişoara, Baia Mare, Târgu Mureş, Arcuş, Sibiu, Piteşti şi Bucureşti.