INTERVIU Marius Mihalache, transformat total de când e tată de fată. Uite ce îi poate face micuța Emily!

Ultima actualizare:

    Marius Mihalache și soția lui, Arabela Nicolau, alături de micuța Emily
Marius Mihalache și soția lui, Arabela Nicolau, alături de micuța Emily

La cei 46 de ani ai săi, Marius Mihalache se declară fericit și împlinit din toate punctele de vedere. Are o familie frumoasă și o carieră muzicală cu care se mândrește! Face ceea ce îi place și este apreciat și peste hotare. Cunoscutul virtuoz al țambalului a fost cât pe ce să bată palma pentru o colaborare de excepție cu celebra Lady Gaga. Ce s-a întâmplat până la urmă și dacă vor mai colabora sau nu cei doi artiști, ne-a explicat, în exclusivitate pentru Click!, chiar Marius Mihalache!

  • Marius, cum te-a prins pandemia asta de Coronavirus, care nu mai trece! Ți-a "blocat" multe proiecte?

Mi-au fost anulate toate concertele, evident, ca în cazul tuturor. Am reușit să ținem un singur concert în luna martie, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, un concert ce făcea parte din turneul de teatre din țară, cu proiectul Săftița - premiat cu premiul special al senatului UNITER. Apoi câteva concerte în afara țării (Turcia, Scandinavia etc), plus câteva Conferințe la care trebuia să particip și Workshop-uri (Songwriting).

  • Când crezi că va reveni totul la normal? Cel puțin pentru artiști, pentru industria muzicală?

Normalul cu care am fost noi obișnuiți, nu?  Cred că va fi un normal altfel, dacă mă întrebi pe mine, deși îmi este extrem de greu să mă adaptez și îmi este un dor teribil de oameni, de concerte, de publicul meu, e un gol ce răsună încă, dar ușor ne vom readapta. Împreună cu Mike Godoroja susțin câteva concerte online #6șase cu prietenii se numește concertul. Voi începe și eu cu Săftița și colegii mei câteva concerte online, cu diferiți invitați pe care îi vor afla de pe pagina mea de Facebook și Instagram. Pentru că pandemia mi-a răpit șansa de a-mi deschide o școală de muzică, astfel o să mă readaptez și o voi deschide online și voi începe o serie de cursuri despre muzică în special compoziție, iar partea de music marketing o va susține soția mea, Arabela.

  • Ai muncit în pandemie? Ce urmează acum, după acest moment de relaxare? Ce proiecte noi pregătești?

Eu nu muncesc niciodată. Dumnezeu m-a privilegiat în această viață să trăiesc cel mai frumos vis. Am compus mult, am și lansat două piese în această perioadă, “Inimii i-e frică” (o piesă ce spune povestea dorului și a neputinței), iar cealaltă piesă care se numește Întoarce-te (este un îndemn lansat oamenilor pentru a se reîntoarce la lucrurile esențiale, cum ar fi: natură, familia, bunicii, lucrurile simple pe care le au în viață lor). Piesa “Întoarce-te” face parte din campania “Artiștii împreună”. Și, evident, proiectele despre școala de muzică. 

  • Ai stabilit primul concert după toată această nebunie?

Sunt condiții restrictive în privința spectacolelor. După cum bine știți și probabil știu și cititorii Click!, concertul Săftița se regăsește în stagiunea Teatrului Național București, acolo unde doar pe Amfiteatrul TNB se joacă în acest moment cu capacitate extrem de redusă. Așteptăm și noi să aflăm vești bune! 

Marius Mihalache și Emily, fiica
Marius Mihalache și Emily, fiica
  • Tu și familia ta sunteți acum în România, dar știu că aveți casă și la New York, în America! Intenționați să vă mutați acolo definitiv? De când nu ați mai fost în America?

Nu avem o casă a noastră, o închiriem de fiecare dată când mergem în America. Avem rezidență permanentă acolo, Lorin Mihalache, fiul meu, este student la facultate, la Berklee College of Music, Boston. Momentan suntem în România, așteptăm să vedem cum se vor așeza lucrurile, dar cu siguranță următoarea perioadă mai lungă de timp vom fi aici. Cred că cel mai important este să fim cu adevărat sănătoși. Iubitori de muzică bună găsești oriune în lume.

Marius Mihalache și Emily, fiica
Marius Mihalache și Emily, fiica
  • Știu că la un moment dat s-a vorbit de faptul că urmează o colaborare de excepție între tine și celebra Lady Gaga! Când se va concretiza, mai ai vești în acest sens?

Din păcate am încheiat contractul cu managerul care intenționa să facă această colaborare acum ceva timp. Aștept să mă contacteze Lady Gaga personal, fără intermediari (râde)!

  • Și apropo de proiecte internaționale, cu ce mare artist de afară ți-ar plăcea să colaborezi?

Coldplay și John Mayer.

  • Ce fel de tată este Marius Mihalache? Am văzut că pe Emily (5 ani) o lași să îți facă ce vrea ea. Te dă cu ruj, vă jucați frumos împreună!

Marius Mihalache este cel mai perfect tată din lume! (râde)! Cred că fiecare părinte își dorește să fie un om bun pentru copilul lui. Îmi doresc să fiu bun și cred că îmi și iese. Pentru că l-am avut pe Lorin prima dată, faza aceasta cu o fetiță în viața mea mi-a cam schimbat traiectoria (râde)! Și pe Lorin îl lăsam să se joace cu mine în diferite moduri, uneori plecam și ne plimbam cu mașina la 4 dimineața, alteori chiar eu îl luam mai devreme de la școală și mergeam să mâncăm hamburger, diferența, evident, este că Lorin nu avea rujuri și Emily are. (râde)

  • Ești fericit acum din punct de vedere personal! Ți-ai găsit liniștea alături de Arabela Nicolau, soția ta?

Sunt foarte fericit, pentru că am o familie foarte frumoasă. Ne susținem unii pe alții, creștem frumos și sănătos împreună.

  • Cum îți place să descrii povestea voastră de iubire? Dar pe soția ta?

Povestea noastră de iubire este o melodie compusă de amândoi. A fost și este o poveste specială. Din păcate nu pot descrie în acest interviu relația dintre mine și soția mea, dar cel mai important lucru este că ea știe cât de mult o iubesc.

Marius Mihalache și Arabela Nicolau, împreună din 2011

Marius Mihalache a fost căsătorit timp de 11 ani cu Mirela, femeia care i l-a dăruit pe Lorin. Mariajul lor s-a destrămat însă în 2007, după care de notorietate a fost relația celebrului țambalagiu cu Crina Matei. Iubirea celor doi artişti a stârnit atunci o adevărată furtună. Din 2011, Marius a întâlnit-o și a păstrat-o pe actuala soție, Arabela Nicolau.

Citește și:

Ce mândru este Marius Mihalache de fiul său!

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net