Ioana Ginghină: «Florina Cercel mi-a dat o palmă de mi-a sărit cercelul din ureche»

Ultima actualizare:

    Ioana Ginghină și Florina Cercel au jucat împreună în serialul „Aniela”
Ioana Ginghină și Florina Cercel au jucat împreună în serialul „Aniela”

Una dintre actriţele cu care a jucat Florina Cercel în cele trei seriale de televiziune făcute la Acasă a fost Ioana Gingină. Interpreta Zambilei din „Inimă de ţigan” şi „Regina”, dar şi a Artei Belciugesco din „Aniela”, ne-a depănat amintiri din anii în care a fost colegă cu Florina Cercel, actrița care a murit pe 30 iulie 2019, după ce a bucurat generaţii de spectatori și de telespectatori.

În anul 2007, Ruxandra Ion producea serialul „Inimă de ţigan”, care a avut mari audienţe, mai ales că spunea povestea unei familii de români şi a uneia de ţigani. Florina Cercel o interpreta pe Spania, iar Ioana Ginghină (41 de ani) pe Zambila. Un an mai târziu, joacă din nou împreună în continuarea poveştii, în „Regina”. În anul 2009, actriţa Florina Cercel a primit rolul din „Aniela”, unde a jucat-o pe Aretia Belciugesco, iar Ioana, pe Arta.

Doinița Oancea, Florina Cercel și Edith Gonzales în serialul „Inimă de țigan”
Doinița Oancea, Florina Cercel și Edith Gonzales în serialul „Inimă de țigan”

Florina Cercel a fost «soacra» Ioanei Ginghină în «Inimă de țigan» și «Regina»

Ioana Ginghină ne-a povestit cum a fost să joace cu Florina Cercel, „un munte de talent” şi „o doamnă de poveste”. „Am avut norocul să joc cu Florina Cercel, care în «Inimă de ţigan» şi «Regina» era soacra mea, iar apoi, în «Aniela», a interpretat-o pe mama mea. Am observat-o şi era chiar o doamnă de poveste, o doamnă rafinată. Era frumoasă pe afară, dar şi pe dinăuntru, nu-ţi puteai lua ochii de la ea. Stăteam mult pe platourile de filmare şi lucram mult împreună şi avea o mulţime de întâmplări. Îmi amintesc că la o scenă trebuia să-mi dea o palmă şi la repetiţie a mers strună. Dar apoi, când ne-a venit rândul să şi filmăm, nu a mai mers aşa de bine. Şi ţin minte că mi-a dat o palmă de mi-a sărit cercelul din ureche”, ne-a povestit Ioana Ginghină.

Ioana Ginghină își amintește cu plăcere de colega Florina Cercel în serialul „Aniela”
Ioana Ginghină își amintește cu plăcere de colega Florina Cercel în serialul „Aniela”

Ioana Ginghină: «Florina Cercel era o doamnă în orice haine»

După serialul „Regina”, Ioana Ginghină și Florina Cercel au mai jucat împreună în „Aniela”, o telenovelă de epocă. Ioana Ginghină și Florina Cercel erau fiică şi mamă (o matroană din secolul XIX). „Florina Cercel era cea mai bună actriță şi am învăţat multe de la ea de-a lungul anilor în care am filmat împreună. Am stat foarte mult cu ea şi la «Aniela», unde trebuia să îmbrăcăm acele rochii de epocă, iar ea arăta într-un anumit fel în ele. Doamna Cercel arăta foarte bine atât în rochii normale, obişnuite, cât şi în cele de epocă. Atunci mă uitam la gesturile ei, la felul în care mergea și gesticula... I se potrivea totul, rolul, rochiile, era o doamnă adevărată. Parcă era chiar din acea epocă”, ne-a mai spus Ioana Ginghină. Din păcate, în ultimii ani, s-au văzut tot mai rar, doar pe la aniversări, însă îşi trimiteau mesaje de Paşte, Crăciun și de Anul Nou.

Citește și:

Actriţa Florina Cercel a murit. Era grav bolnavă

Iubirile actriței Florina Cercel. Primul soț a murit de cancer pulmonar la numai 40 de ani

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
Banner Adrian Enache
irina columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net