EXCLUSIV! Ionuţ Dolănescu: «Să nu cumva să mă invite Dragoş la botez!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fraţii Dolănescu nu îngroapă securea războiului nici măcar la evenimentele speciale, din familie. Dragoş intenţionează să facă un prim pas spre împăcare, invitându-l pe Ionuţ la botezul micuţului Darius, ce va avea loc în Bucureşti, pe 9 iulie, însă fratele său refuză categoric să dea ochii cu el.

Dragoş, fiul cel mic al regretatului solist de muzică populară Ion Dolănescu, a sosit marţi seară, în România, cu toate rudele din Costa Rica, acolo unde acesta locuieşte.

El a venit însoţit de mama sa Margarita, de soţia Melissa, dar şi de cei trei copii ai săi, Maria de Jesus (12 ani), Ion (6 ani şi jumătate) şi Darius(6 luni).

Mama lui Dragoş şi cei doi nepoţi ai săi mai mari, marţi, la sosirea în România

simeon stalpnicul png

Cu toţii sunt acum în frenezia pregătirilor de botez, căci Dragoş a ţinut morţiş ca micuţul Darius să fie creştinat şi într-o Biserică din România, deşi la începutul anului i s-a ţinut o slujbă de binecuvântare în Costa Rica.

La aflarea veştii că fratele său e în ţară, Ionuţ continuă să pară indiferent şi nici că vrea să audă de o posibilă împăcare: „Dragoş nu m-a invitat încă la botez şi nici nu cred că o să îndrăznească. Nu am eu loc printre invitaţii lui. E o diferenţă mult prea mare între noi, ca de aici până în Costa Rica. Îi doresc nepoţelului meu să fie sănătos şi să semene la caracter cu bunicul său, Ion Dolănescu, nicidecum cu Dragoş, tatăl lui, căci el nu are caracter. I-am botezat fiul cel mare, dar acum nu vreau să mai aud de Dragoş", ne-a declarat Ionuţ Dolănescu.

simeon stalpnicul png

Cu sau fără Ionuţ, în calitate de invitat, creştinarea lui Darius va avea loc pe data de 9 iulie la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, acolo unde regretatul Ion Dolănescu obişnuia să meargă la slujbe şi la spovedanie.

După ceremonia de botez, cei 50 de invitaţi vor chefui în cinstea micuţului Darius, la o petrecere tradiţional românească. Dragoş a promis că din boxe vor răsuna şi cele mai frumoase melodii ale lui Ion Dolănescu, aşa cum s-a întâmplat şi la cheful din ianuarie, din Costa Rica.

Ceremonia de creştinare a micuţului Darius a avut loc pe 29 ianuarie, în Costa Rica. Darius a fost botezat de fostul preşedinte din Costa Rica, Rafael Angel Calderon, şi de soţia acestuia, Gloria Bejarano.

Citeşte şi:

Uite ce copii frumoşi are Dragoş Dolănescu!

Mama lui Ion Dolănescu: «Poate o duceam şi eu mai bine dacă trăia Ion»

Fratele lui Ion Dolănescu: «Nu am făcut puşcărie, am fost doar reţinut»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Revolut PR App 03 png
colaj bac deca jpg
Nicuşor Dan FOTO  Inquam Photos / George Călin
index webp
Cancer de colon FOTO Shutterstock jpg
image png
Saptamana Verde elevi Viitor Plus Facebook jpg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net