O nouă materie devine disciplină obligatorie la liceu. Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a vor studia „Istoria comunismului din România”

Ultima actualizare:

„Istoria comunismului din România” devine disciplină obligatorie în şcolile româneşti începând din anul şcolar 2025 - 2026. Ea va fi predată elevilor din clasele XII-a (învăţământ de zi), respectiv a XIII-a (învăţământ seral şi cu frecvenţă redusă).

O nouă materie care se va preda în școli Foto: arhivă Click!
O nouă materie care se va preda în școli Foto: arhivă Click!

„Istoria comunismului din România”, noua materie

„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană.

Aceasta este dedicată elevilor din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă. Cu alte cuvinte, toţi elevii de liceu din România vor parcurge această disciplină. Aş adăuga că toţi elevii vor parcurge această disciplină chiar atunci când se apropie de primul lor vot democratic, când se apropie de vârsta la care devii matur şi începi să devii cetăţean activ, inclusiv prin gestul democratic de a vota", a afirmat Deca la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la evenimentul 35 de ani de la Revoluţia Română din 1989: Aprobarea programei şcolare pentru disciplina "Istoria comunismului din România'”.

Ce a precizat ministrul Educației 

Potrivit ministrului, elevii vor avea ocazia să înveţe despre instituţiile, politicile şi realităţile sociale din perioada regimului comunist într-o manieră „echilibrată şi documentată". Totodată, vor fi abordate subiecte care vizează atât represiunea şi formele de rezistenţă, cât şi viaţa cotidiană sau protocronismul.

Deca a spus că programa integrează studii de caz relevante precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varşovia, oferind o imagine clară mai ales asupra modului în care deciziile politice sau istorice au afectat vieţile oamenilor.

De ce e importantă o astfel de materie

Ministrul a precizat că materia nu este un simplu curs despre trecut şi nu va fi o expunere ideologică, ci o prezentare cu obiectivitate a faptelor. De asemenea, disciplina nu va fi o judecată a unora sau altora", ci va explica elevilor cele petrecute, invitându-i la o reflecţie critică.

„O să ne întrebaţi de ce a fost necesară introducerea unei discipline specific dedicate istoriei comunismului din România. În primul rând, contextul actual confirmă faptul că avem nevoie ca elevii noştri să cunoască şi să înţeleagă evenimentele care au determinat trecutul şi care marchează încă prezentul. Avem obligaţia în şcoli şi în universităţi să combatem ignoranţa şi manipularea ce derivă din necunoaşterea istoriei. O cunoaştere inadecvată sau chiar lipsa cunoaşterii faptelor istorice din perioada regimului comunist lasă loc unor distorsiuni care pot influenţa inclusiv comportamentul social şi, am văzut, electoral. În plus, aceste lecţii sunt şi pentru viitor", a mai spus ministrul Educaţiei.

Ligia Deca: „Orice derapaj poate avea consecinţe tragice"

În opinia sa, competenţele vizate prin studiul disciplinei vizează în primul rând gândirea critică, reflecţia civică şi empatia istorică. „Opţionalul 'Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România' reprezintă un act de memorie şi recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru ca România să-şi croiască drumul către libertate şi democraţie.

Este o lecţie despre fragilitate a libertăţii şi despre cum prin indiferenţă sau complicitate uneori din necunoaştere răul poate deveni banal... Elevii, sperăm, vor înţelege că valorile democratice şi drepturile omului nu trebuie niciodată considerate ca fiind garantate şi că orice derapaj poate avea consecinţe tragice", a conchis Ligia Deca.

Introducerea acestei noi programe şcolare în curriculumul naţional a fost marcată, luni, la Biblioteca Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, prin evenimentul "35 de ani de la Revoluţia Română din 1989: Aprobarea programei şcolare pentru disciplina "Istoria comunismului din România".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Brad impodobit Craciun jpg
Ion Tiriac jpg
cosmin bucur ucraina foto captura video jpg
Revolut PR App 03 png
Nicuşor Dan FOTO  Inquam Photos / George Călin
index webp
Cancer de colon FOTO Shutterstock jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net