Iulia Vântur s-a întors în România după 7 luni! Ce face după ce a rămas fără emisiune
Coincidenţă sau nu, Iulia Vântur s-a întors în România la scurt timp după de a fost înlocuită la cârma emisiunii "Ferma Vedetelor" pe care Pro Tv a lăsat-o pe mâna unei alte vedete de top, actriţa Monica Bîrlădeanu. Prezentatoarea tv va rămâne câteva zile în ţară, timp pe care l-a fructificat prin întâlniri în care şi-a revăzut părinţii, colegii şi prietenii. Vedeta a explicat că are o viaţă aglomerată la Boolywood şi că totul a început într-o joacă, referindu-se la cariera ei muzicală de acolo.
Iulia Vântur regretă că nu poate să se împartă între proiectele din India şi viaţa de televiziune pe care o avea în România înainte să plece. Prezentatoarea a revenit după şapte luni pentru câteva zile în ţară de dorul părinţilor şi al prietenilor şi a explicat că "Ferma Vedetelor" a fost emisiunea ei de suflet, care a fost preluată de actriţa Monica Bîrlădeanu. Iulia Vântur a vorbit despre cariera ei muzicală de succes de la Bollywood şi a povestit cum a început totul.
"Mai am o săptămână până la lansarea primului meu videoclip şi de aceea am venit. Era programat să stau până marţi (16 mai), dar tocmai m-a anunţat colegul cu care am lansat piesa că se va întâmpla pe 24 mai, aşa că pot sa mai stau câteva zile aici. După o săptămână, voi lansa cel de-al doilea şi apoi cel de-al treilea videoclip. Unul dintre clipuri a fost filmat în America. Eu nu am văzut niciunul dintre ele. Cât am stat acolo am muncit, nu am stat degeaba. Iniţial totul a început dintr-o joacă, doar am fost atâta vreme cu un compozitor (n.r. Marius Moga), cel mai bun, şi dacă asta îmi doreamm, asta făceam, probabil! S-a întâmplat că a şi funcţionat. Primul show pe care l-am avut a fost foarte mare. Am intrat direct în pâine, în miez. Pentru mine a fost pasiune şi am avut parte şi de noroc", a explicat vedeta.
Iulia s-a văzut cu părinţii şi prietenii
Iulia a recunoscut că a fost plecată într-o vacanţă exotică cu familia lui Salman Khan şi că părinţii lui sunt extraordinari. "Da, a fost o vacanţă în familie. Chiar au voci foarte bune atât mama, cât şi tatăl lui. Este o femeie extraordinară. Evident că toţi din casă ascultă piesele mele, ne-am sfătuit.
Mi-e teamă să vorbesc limba hindi, pentru că voi face multe greşeli, vorbesc în engleză.
Mă descurc cu piesele, pentru că pot să prind accentul. E marele meu avantaj. Nu şi-au dat seama că cineva din afara ţării cântă în hindi. Cineva mi-a spus că Dumnezeu mi-a dat un har şi să nu-l irosesc! Televiziune poate să se întâmple şi acolo. În momentul în care am renunţat la ştiri, am putut să stau mai mult în India", a mai spus prezentatoarea lăsând să se înţeleagă că se bucură de tot sprijinul de care are nevoie ca să reuşească în India.
Întoarsă în ţară, Iulia Vântur a fugit în braţele părinţlor pe care nu a putut să-i vadă de sărbători şi s-a întâlnit cu prietenii. Vedeta a luat cina cu Andreea Raicu şi alte două amice, alături de care s-a fotografiat la restaurant.