Iuliana Tudor, profesoară la Școala de Televiziune
După 15 ani de experiență în televiziune, Iuliana Tudor (37 de ani) a acceptat propunerea venită din partea Școlii de Televiziune „Tudor Vornicu”. Vedeta face parte de acum înainte din cancelarie. Prezentatoarea emisiunii „O dată-n viață” de la TVR 1 a susținut săptămâna trecută primul ei curs.
Întâlnirea cu studenții Școlii de Televiziune „Tudor Vornicu” a fost foarte emoționantă. Iuliana a povestit elevilor cum a debutat în televiziune și a povestit ce presupune, din punctul ei de vedere, munca în acest domeniu. Vedeta a mărturisit că îi place foarte mult să lucreze în echipă. De asemenea, le-a dat și câteva sfaturi cursanților de la Școala de Televiziune. Unul dintre cele mai importante fiind acela de a învăța câte ceva despre fiecare departament din televiziune. În plus, Iuliana le-a atras tuturor atenția asupra faptului că, într-un asemenea domeniu, mai ai ceva de învățat în fiecare zi, chiar și după 15 ani de experiență și vechime.
„Am acceptat să predau un curs care se numește «Superproducții de televiziune», divertisment în direct la Școala de Televiziune Tudor Vornicu. Este prima experiență de acest gen și este onorantă invitația de a împărtăși tinerilor din experiența acumulată în cei 15 ani de televiziune. E provocator și extrem de plăcut să lucrez cu tinerii din această perspectivă”, a mărturisit vedeta TVR. Iuliana Tudor prezintă emisiunea „O data-n viață” la TVR din anul 2007.