L-am vizitat pe Smiley la serviciu! Aici produce bani şi hituri
Cu multă muncă şi talent, Tiberiu Andrei Maria, alias Smiley, a devenit rapid o fabrică de bani şi de hituri. Are două emisiuni la PRO TV, melodii la radio şi un onorariu de 12.000 de euro pe concert. În ritmul acesta, a putut să-şi facă două case care se învârtesc după soare: un cuibuşor intim la Cernica şi un studio cochet în estul Bucureştiului. Aici l-am vizitat şi noi şi vă prezentăm fotografii şi detalii de culise.
Ca să ajungi la cea de-a doua casă a lui Smiley (33 de ani), locul în care petrecere cel mai mult timp din zi, uneori şi 12 ore, trebuie să ajungi în cartierul Titan, în complexul “Faur Poarta 4”. La etajul al doilea, solistul deţine studiourile casei HaHaHa Production, iar la parter, un club proaspăt inaugurat, “Allive”.
Practic, afacerile şi meseria îl ţin mai mult în această zonă a Bucureştiului decât la Cernica (Ilfov), acolo unde în 2011 şi-a cumpărat o vilă de 300.000 de euro. La serviciu, Smiley are aceeaşi relaxare cu care ne-a obişnuit şi care se vede şi în ceea ce produce: nimic nu e forţat, chinuit sau neinspirat.
Săptămâna trecută, când l-am vizitat la studiouri, echipa lui pregătea lansarea albumului “Mia”, al trupei SHOT, compusă din patru puştani pe care tot Smiley i-a descoperit şi i-a susţinut.
Deşi preocupat să pună la punct ultimele detalii, juratul de la “Vocea României” (PRO TV) a fost gazdă bună şi atentă şi ne-a făcut turul locului. “Aici se nasc cele mai bune piese ale artiştilor pe care îi reprezentăm: Sore, Feli Donose, Cabron, Doc, Dorian, Jazzy Jo, Radio Killer, Don Baxter etc.
Asta-i şi casa mea unde creez, cânt şi mă mai şi odihnesc din când în când”, a declarat Smiley pentru Click! De design s-a ocupat aceeaşi firmă de arhitectură la care artistul a apelat şi în 2012, când a dorit să-şi amenajeze vila de Cernica. În holul lung, ca un tunel de tren, podeaua este precum o tablă de şah, iar pe pereţi predomină desenele cu instrumente muzicale, oglinzile cu rame fosforescente şi sloganul preferat al lui Smiley, înscripţionat peste tot: “Music is the spirit, smiling is the way to do it” (n.r. Muzica este spiritul, zâmbind este modul de a face acest lucru”).
În cele cinci studiouri de înregistrări toată lumea muncea: unii se ocupau cu înregistrările noilor piese, precum Doc şi Dorian, alţii puneau la punct detalii tehnice. Ne-au mai atras atenţia palmele amprentate în scările din beton, care duceau către studiouri.
“Mânuţele” dibace aparţin colegilor lui Smiley, fără de care, spune el, n-ar fi reuşit în această industrie pretenţioasă. La recepţie, trona o bicicletă, semn că acolo unii vin şi pedalând, nu doar cu maşina personală. Smiley îşi împarte “cuibuşorul” de la Faur cu vreo 40 de oameni, atât cât numără echipa lui, dar s-a obişnuit să mănânce la comun, să aţipească pe rând sau să facă şedinţe lungi şi productive.
La plecare, am dat peste o dubiţă frumos aranjată, în care oamenii lui Smiley amenajaseră un fel de magazin ambulant, plin cu produse pentru fani, pe care le vinde şi online, pe hastore.ro: tricouri (69 lei), şepci (65 de lei), borsete (89 lei), căni (59 lei etc).
Bârlogul de burlac al solistului se află la Cernica
În 2011 artistul şi-a investit economiile într-o vilă din comuna Cernica, situată în complexul rezidenţial “Swan Lake Village”, şi care a costat atunci 300.000 de euro. Un an mai târziu, prezentatorul de la “Românii au talent” a apelat la trei arhitecţi şi un inginer constructor, care au transformat vila într-un bârlog perfect de burlac. Complexul rezidenţial din Cernica cuprinde 58 de vile, care au stârnit interesul multor vedete. Vilele au o suprafaţă construită de 290 de metri pătraţi şi sunt compuse din living, bucătărie deschisă, dinning, garaj, trei dormitoare, trei băi. Terenul are o suprafaţă de 456 mp, fiind amenajat cu gazon şi loc pentru grătar.