La Dan Negru, Moşul a venit cu barca, în Dubai
Dan Negru (45 de ani) a tras din greu, săptămâna trecută, vreme de trei zile, la filmările pentru programul de Revelion, astfel că, de Crăciun, și-a permis o scurtă vacanță.
Și nu în țară, ci tocmai în Dubai, unde a înlocuit geaca groasă de iarnă cu tricourile cu mânecă scurtă, nu de alta, dar acolo au fost temperaturi de peste 25 de grade Celsius. Deși a tot văzut pe la televizor spunându-se că în România un Revelion costă mai mult decât în Dubai, Dan, poreclit și ”Regele Audiențelor”, a simțit pe buzunarul său cum stau lucrurile: ”E foarte scump în Dubai, nu se compară nicidecum cu prețurile din țară”, s-a plâns el, prietenilor.
Acolo, Negru a avut parte și de câteva surprize: Moșul a adus darurile nu cu sania, ci cu barca, iar câțiva turiști români, care l-au recunoscut pe plajă, l-au rugat să se pozeze alături de el: ”Aici e plin de români, cu mulți m-am salutat sau am vorbit”, a mai zis Dan Negru, care, de Revelion, va prezenta la Antena 1, de la orele 20.30, un program de divertisment cu peste 70 de vedete.