Lăsase ţigările de 20 de ani, dar a murit de cancer la plămâni

Ultima actualizare:

    Marin Moraru ne-a părăsit duminică, la 79 de ani, după o suferinţă îndelungată
Marin Moraru ne-a părăsit duminică, la 79 de ani, după o suferinţă îndelungată

Zile de doliu pentru teatrul românesc. Marin Moraru ne-a părăsit duminică, la 79 de ani, după o suferinţă îndelungată. Este vorba despre cancer la plămân, după cum au povestit, în exclusivitate pentru Click!, apropiaţii familiei.

Actorul a dus pe picioare o boală necruţătoare, pe care a descoperit-o la începutul acestui an - cancerul. A fumat ani de zile, dar a lăsat ţigările abia în urmă cu 20 de ani. La începutul anului, actorul a fost diagnosticat cu un cancer la plămâni, care l-a măcinat luni de zile.

”A fost un mare fumător. Fuma ţigară după ţigară. Le-a lăsat de 20 de ani... dar iată, tot nu a fost iertat”, ne-a povestit un apropiat de-al actorului. Duminică seară, actorul ne-a părăsit la 79 de ani. Anunţul a fost făcut chiar de directorul Spitalului Elias, unde Marin Moraru se afla internat din data de 10 august şi se lupta cu maladia care ucide milioane de oameni. Soţia actorului i-a respectat dorinţa acestuia şi a păstrat discreţia. A ţinut ascunsă suferinţa lui Marin Moraru, iar în lumea actorilor se ştie că acesta suferea, de ani buni, de diabet. ”Avea o suferinţă grea şi necruţătoare, cu un debut la începutul acestui an. Marele actor a trăit extrem de modest, nu i-a plăcut niciodată să fie mediatizat. Rugămintea familiei este să ne purtăm cu discreţie în urma acestei suferinţe ”, a declarat directorul medical Dana Safta, la Antena 3.

Se pare că medicii nu l-au mai putut ajuta pe artist. “Era în stadiu terminal de când s-a internat”, a afirmat dr. Doina Dimulescu, managerul medical al spitalului. În ciuda suferinţei, Marinuş, cum era alintat de prieteni şi colaboratori, a continuat să ducă o viaţă normală. Era un fan înflăcărat al călătoriilor şi se „încărca” pozitiv cu experienţe noi în locuri frumoase. Alături de soţia sa, Lucia Popescu Moraru, actorul îl însoţea des în vacanţe peste hotare pe Ion Antonescu, fost secretar de stat la Ministerul Culturii, zis ”mareşalul”. ”Anul trecut a fost în China, iar anul acesta, în luna februarie, a fost în Peru şi a vizitat situl incaş Machu Picchu, unul dintre cele mai frumoase şi enigmatice locuri străvechi din lume”, ne-a povestit Ion Antonescu. 

Ultimele roluri au fost în telenovele

Din 2007, actorul Marin Moraru, care se pensionase, a primit o şansă extraordinară, de a juca în telenovelele produse de Ruxandra Ion, pentru Acasă TV. “Mama telenovelor”, aşa cum a fost numită producătoarea, i-a încredinţat ”partituri” importante în producţii tv. În 2007 i s-a oferit rolul lui Cristofor în povestea de succes „Inimă de ţigan”, unde îl interpreta pe cel mai bun prieten şi consilier al regretatului Gheorghe Dinică (în film, bulibaşa Aurică Fieraru). Actorul şi-a continuat povestea în “Regina”, un an mai tîrziu, unde a jucat acelaşi personaj. În 2009 a primit rolul birjarului Costică din telenovela “Aniela”. Un an mai târziu intră în pielea arabului Mohamed pentru producţia “Iubire şi onoare” de la Acasă TV. În 2011 a jucat în serialul “Pariu cu viaţa”, iar în 2013, în continuarea care s-a numit “O nouă viaţă”, care a fost difuzată pe Pro TV. De atunci nu a mai apărut în nici o producţie de televiziune. “La telenovele nu e leafa de la Hollywood, dar e o leafă super pentru România. Nu e însă principalul argument pentru care aleg proiectele acestea. Cel puţin eu nu m-am dus pentru bani”, povestea marele actor în revista “Q Magazine”. 

«Nu aş schimba nimic la viaţa mea»

Marin Moraru  a fost căsătorit  52 de ani cu Lucia  Popescu Moraru
Marin Moraru a fost căsătorit 52 de ani cu Lucia Popescu Moraru

La interviuri, Marin Moraru surprindea cu replici scurte, memorabile. Iată câteva dintre acestea, descoperite de ziarulmetropolis.ro.

e Când eram copil râdeam cu poftă în fiecare zi, însă acum nu mai râd atât de des pe cât s-ar putea crede, pentru că lumea asta mă întristează. e Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât copilăria, dar îţi dai seama de asta abia când ajungi la o anumită vârstă. e Îmi place foarte mult să gătesc. Când curăţ cartofi, pot să mă gândesc la orice. e Am refuzat mereu rolurile vulgare, cele care să-mi facă rău psihic, fizic. Mă refer la un rol care presupune cuvinte obscene, scălâmbăieli care să îmi depăşească decenţa. e Ce aş fi făcut dacă ar fi fost să fac altceva decât actorie? Cred că aş fi putut face la fel de bine orice altceva. Pentru că aşa sunt eu. e Privind în urmă, pot să spun că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă intensă şi fericită.

Actorul va fi îngropat miercuri pe Aleea Gheorghe Dinică din Bellu

Marin Moraru a urcat duminică la ceruri lângă Radu Beligan şi Gheorghe Dinică, alături de care a jucat ani în şir, în spectacolul ‘’Take, Ianke şi Cadîr”, de la Teatrul Naţional Bucureşti. Maestrul va fi îngropat pe Aleea Gheorghe Dinică din Cimitirul Bellu din Bucureşti, în apropiere de locurile de veci ale lui Emil Hossu şi Radu Beligan. Groapa actorului va fi săpată abia azi, urmând ca înmormântarea să aibă loc miercuri la prânz. Azi, trupul neînsufleţit al lui Marin Moraru va fi depus la ora 17.00 la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, unde cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu, o floare şi să-i aprindă o lumânare. Sicriul actorului va sta în biserică până miercuri, la ora 10.00, după care va fi dus la Teatrul Naţional din Capitală, pentru ”ultimele aplauze”, până la ora 13.00. Apoi, Marin Moraru va fi condus pe ultimul drum, la Bellu, de toţi cei care l-au iubit. ”Un mare actor, o mare pierdere pentru lumea teatrului. Va fi depus la biserică azi, la ora 17.00, până miercuri dimineaţă la ora 10.00, urmând să fie depus la Teatrul Naţional. Dumnezeu să-l ierte!”, ne-a declarat preotul Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sf.Gheorghe Nou.  (T.S.)

«Nu ştiu când se va mai naşte unul ca el»

Ruxandra Ion (Happy Channel): „A plecat aşa cum a trăit. Cu demnitate şi discreţie. Un actor uriaş, un om excepţional. Am fost binecuvantaţi că l-am cunoscut. Raiul e mai bogat. Noi mai săraci. Doamnă Moraru, să îţi dea Dumnezeu putere în momentele astea cumplite. O să rămână veşnic în sufletul meu. Acum va fi iar cu prietenul lui, Gigi Dinică. Durere! Mare!  R.I.P. dragul nostru. A rămas pământul mai sărac”.

Iuliana Luciu (actriţă): Oamenii buni ajung într-un loc şi mai bun. Am primit cele mai preţioase sfaturi, cele mai calde îmbrăţişări de la marele actor Marin Moraru... Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am avut onoarea să îl cunosc. Cuvintele sunt de prisos... Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanţe familiei”.

Adrian Daminescu (solist şi compozitor): “Azi Cerul mai primeşte un Luceafăr! Prietenul meu de peste 35 de ani şi naşul meu de cununie, Marinuş Moraru, a plecat către stele, lăsându-mi în suflet un gol imens. Spectacolul «Take, Ianke şi Cadîr», acum în formulă completă, se va juca în împărăţia cerurilor. Drum bun şi luminos, naşule”.

Dorel Vişan (actor): ”Marin Moraru  a fost un gen de actor şi un talent extraordinar, serios, preocupat, care azi nu se mai poartă, dar şi un om care a ştiut calea morală, pentru că există o religie a artei pe care el a înţeles-o şi pe care a aplicat-o. Marinuş a fost unic şi nu ştiu când se va mai naşte unul ca el, pentru că nu mai sunt condiţiile. Am certitudinea că ne îndreptăm către o prăpastie şi mergem, cum spun italienii, fără preocupare. Contează doar banii şi puterea”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kim kardashian rochie rosie profimedia jpg
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
image
actualitate.net
image
actualitate.net