Laura Cosoi, transformare incredibilă, de sezon! Iat-o Crăiasa Zăpezii!
Nici că i se potrivea mai bine o altă şedinţă foto decât aceasta. Blondă, cu tenul alb şi ochii albaştri, Laura Cosoi (34 de ani) este credibilă în rol de Crăiasa Zăpezii, personaj în care a fost transformată de iscusitul hairstylist Adrian Perjovschi şi de echipa acestuia, în cadrul proiectului “Transformari radicale by Jovsky Studio”. „Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu Crăiasa Zapezii, pentru că mi se pare simbolul iernii. Eu sunt născuta iarna, iar când eram mică eram fulg de nea la toate serbările.”, spune Laura Cosoi. Întrebată ce îşi doreşte de la Moş Crăciun, vedeta a răspuns prompt: zapadă. „Mă simt foarte bine de fiecare dată când ninge, nu-mi place neapărat frigul, dar sărbătorile de iarnă şi zăpada mi se pare că aduc curăţenie şi în suflet. De Sărbători voi merge la Târgu-Mureş, la părinţii lui Cosmin (n.r. soţul ei) şi la Iaşi, evident. Apoi vom pleca într-o vacanţă, la cald”, mai spune Crăiasa Zăpezii.