Laura Micovschi: «Pentru pregătirile de Crăciun apelez la ajutoare»

Ultima actualizare:

    Laura Micovschi  prezintă emisiunea  “Star Magazine”  de la Antena Starsfotografii: Antena Stars/arhiva personală
Laura Micovschi prezintă emisiunea “Star Magazine” de la Antena Starsfotografii: Antena Stars/arhiva personală

A absolvit şi Facultatea de Psihologie şi ar fi putut profesa în acest domeniu.

Dar, când a păşit în lumea televiziunii, în 2012, Laura Micovschi a ştiut că vrea să ajungă pe micul ecran.

  • Faci parte din familia Antena Stars, care a sărbătorit, de curând, doi ani. Cum ai ajuns să prezinţi emisiunea “Star Magazine”?

Într-adevăr, sunt la Antena Stars încă de la început, din momentul în care se forma echipa. Am fost reporter pentru ştiri, pentru “Star Matinal” o vreme, iar apoi am acceptat cu mare drag provocarea de a trece la pupitrul ştirilor generale.

  • Înainte de asta, ce job ai avut?

Am lucrat tot în televiziune, însă într-un domeniu total diferit, mai exact într-o televiziune cu profil economic.

  • În afară de media, mai ai şi alte activităţi?

Nu, televiziunea este viaţa mea şi îmi ocupă tot timpul.

  • În timpul liber ce-ţi place să faci?

Prefer să mi-l petrec împreună cu soţul meu (Cosmin Andreica, n.r.), cu familia şi cu prietenii. Fie că plecăm în vacanţe sau evadăm doar în weekend, fie că rămânem în Bucureşti.

În vacanță, alături de soțul ei,  Cosmin Andreica
În vacanță, alături de soțul ei, Cosmin Andreica
  • Cum te împarti între casă şi emisiune?

Destul de bine, zic eu. Cu puţină voinţă, poţi avea şi carieră, şi viaţă de familie.

  • Acasă mai ai timp de treburi gospodăreşti?

Încerc să am. De multe ori mă relaxez când gătesc sau când fac curăţenie.

  • Singură?

Nu, am un ajutor de nădejde: soţul meu.

  • Mai exact, ce face?

De obicei seara, după ce venim amândoi de la muncă, gătim împreună şi povestim ce am făcut peste zi. Obligatoriu! Luăm cina împreună şi e o plăcere să împărţim aceste sarcini, dacă pot fi numite aşa. Mă ajută şi la curăţenie, dar asta se întâmplă de obicei la sfârşit de săptămână.

  • A trecut Moş Nicolae. Ce ai primit?

Moşu’ s-a gândit tot la timpul meu liber şi, pe lângă dulciurile nelipsite, cel mai frumos dar a fost o invitaţie la teatru de la soţul meu.

  • Se apropie Crăciunul. Care este cel preţios dar pe care ţi-l doreşti?

Darul pe care îl voi şi primi va fi prezenţa părinţilor mei, care vin din celălalt capăt al ţării pentru a petrece Sărbătorile împreună.

  • Deci, vei petrece Crăciunul acasă…

Da, împreună cu soţul, părinţii şi prietenii. Dar de Revelion voi fi la munte.

  • În situaţia aceasta, pregăteşti masa tradiţional sau apelezi la firmele specializate?

Apelez la ajutorul meu de suflet, mama mea. Vom găti împreună produse tradiţionale din Ardeal.

  • Ce-ţi place cel mai mult să mănânci dintre preparatele de Crăciun?

În fiecare an, de Crăciun, mama găteşte preparate tradiţionale ardeleneşti care nu lipsesc de pe masă: costiţe şi cotlet la cuptor, cozonac, salată de vinete şi salată de ciuperci şi prăjitură cu nucă şi ciocolată.

  • Dar cadouri ai cumpărat?

Încă nu, dar mereu îmi fac un plan. Deja ştiu ce va primi fiecare.

  • Deci iei în funcţie de preferinţe?

Da, de obicei încerc să fiu un Moş adevărat şi să îi iau fiecăruia cam ce ştiu că-şi doreşte.

  • Preferi Crăciunul ca în poveşti, cu zăpadă?

Fără doar şi poate, Crăciunul cu zăpadă! Nu concep altfel de Sărbători. Sper să şi ningă.

  • Care sunt ţelurile tale pentru anul 2016?
  • Pe plan profesional, sper ca telespectatorii să aleagă în continuare Antena Stars. Iar pe plan personal… o căsuţă a mea.
  • La 29 de ani, Laura Micovschi este o femeie fericită. Are un soț care o iubește și un job pe care îl face cu plăcere. Nu-și mai dorește decât să aibă o căsuță a ei.
  • S-a născut la 19 septembrie 1986, la Carei, jud. Satu Mare;
  • Mama e învățătoare, iar tatăl, profesor. Mai are un frate, polițist;
  • A absolvit Facultatea de Jurnalism, Faciltatea de Psihologie și are un Master în Media și Relații Publice;
  • Când era mică își dorea să devină arheolog;
  • Pasiunile sale sunt muzica, cinematografia și călătoriile;
  • Primul ei job a fost la un ziar local din Satu Mare;
  • Cu primii bani câștigați le-a cumparat cadouri părinților și fratelui ei;
  • Debutul pe sticlă a fost în 2012, la televiziunea The Money Channel;
  • Pasiunile sale sunt filmele, animalele, vacanțele și... pantofii.
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net