Leo Iorga şi-a anulat toate concertele. Familia încearcă să-i salveze viaţa în Germania

Ultima actualizare:
Soția Paula a fost cea care a avut grijă de Leo
Soția Paula a fost cea care a avut grijă de Leo

Leo Iorga (54 de ani), diagnosticat cu cancer la plămâni, în urmă cu nouă ani, va suferi o nouă intervenţie chirurgicală, de data aceasta în Germania. Artistul a mai trecut prin alte cinci operaţii, de-a lungul timpului, în spitalele din ţară. Ca să facă rost de bani, Leo scosese la vânzare vila lui, de 200.000 €, din Eforie Nord, însă fără succes. Impresionaţi de drama artistului, prietenii şi fanii au pus mână de la mână, reuşind să strângă o sumă impresionantă, în doar câteva zile.

Leo Iorga şi trupa lui erau aşteptaţi, astăzi, să susţină un concert, la Berăria H. Din păcate, din cauza bolii, cunoscutul rocker a fost nevoit să anuleze recitalul, urmând ca în locul lui să urce pe scenă un alt artist celebru, Ducu Bertzi. Acesta a anunţat că îi va dona lui Leo tot onorariul: “Radu Dragomir de la berărie ne-a spus că domnul Ducu Bertzi va cânta acolo în locul tatei şi va face acest gest. Nu putem decât să îi mulţumim, înseamnă foarte mult pentru noi”, a declarat Edy, fiul lui Leo Iorga, pentru Click!

Iată că nu este singurul concert la care Leo nu va mai putea ajunge, renunţând şi la cele programate în întreaga ţară. Starea sa de sănătate este delicată, astfel că vineri el va pleca în Germania, la o clinică din Hamburg pentru investigaţii, dar şi pentru operaţia cu laser.

De 9 ani trăiește cu un singur plămân, însă și acela i-a fost afectat de tumorile canceroase
De 9 ani trăiește cu un singur plămân, însă și acela i-a fost afectat de tumorile canceroase

“Vineri, tata pleacă în Germania. Va face analize, urmează operaţia cu cel mai evoluat laser pentru a-i arde celulele canceroase, apoi va sta pentru tratament. Este destul de greu. Sperăm să fie bine. În urmă cu 9 ani, tata a rămas fără un plămân din cauza cancerului, acum sperăm să fie salvat cel rămas. A renunţat la fumat de atunci, nu a băut, a renunţat şi la carne acum un an, însă la ultima analiză s-au depistat aceste tumori. Tata ne zice mereu «nu mai fumaţi, că uite ce am păţit eu», însă e mai greu cu practica”, a declarat Eduard Iorga.

Familia lui Leo a făcut eforturi enorme pentru a strânge bani, însă în zadar. ”Am pus la vânzare casa de vacanţă de la Eforie Nord, pe care ceream 250.000 de euro, însă nu vrea nimeni să o cumpere. În plus, jumătate din bani ar trebui să îi dăm la bancă pentru creditul luat pentru ea. Mama se chinuie să vândă o maşină. E foarte greu să strângi o sumă atât de mare şi chiar am rămas uimiţi câţi oameni s-au mobilizat. Ne bucură sufletul”, a mai spus Edy Iorga.

Adi de la Vâlcea, Victor Ciutacu şi Micutzu (stand-up comedy) l-au ajutat cu sume consistente. Chiar şi Paul Ciuci, fostul coleg din Compact, care l-a dat în judecată pe Leo şi căruia i-a cerut daune de 500.000 de euro, a donat pentru el. Paula, partenera de viaţă a artistului, îl va însoţi pe Leo în Germania pentru a-i susţine moralul în demersul dificil de a scăpa de această boală, cancer la plămâni.

Leo, alături de băieții săi, Paul și Eduard
Leo, alături de băieții săi, Paul și Eduard

Rudele artistului bolnav au postat pe conturile sociale un mesaj emoţionant: „Prin cântecele sale, Leo ţi-a fost alături în momente importante şi încă îţi este în amintiri pe care le-a umplut cu bucurie. Acum, «După ani şi ani» se reîntoarce în atenţia ta pentru a-ţi cere să-i fii şi tu alături de data aceasta. Leo Iorga se luptă cu cancerul de 9 ani şi câteodată câştigă şi urcă pe scenă, iar câteodată, adversarul devine atât de puternic încât doar împreună cu voi îl poate învinge din nou. Acum e una din acele dăţi în care trebuie să luptăm împreună”. 

Diagnosticat cu cancer în 2010, a căutat salvarea şi în Cuba

Problemele de sănătate pentru Leo Iorga au început în 2010, când a aflat că are cancer pulmonar. A fost operat la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din -Capitală, și i s-a extirpat un plămân. 

Pe parcurs, medicii i-au descoperit şi alte probleme la fel de grave. În toamna anului 2013 a suferit o operaţie noninvazivă pe creier, pentru extirparea unei tumori benigne. A recidivat în primăvara lui 2014, fiind operat atunci de medicii Sergiu Stoica şi Mihai Crăciun. 


    Soția Paula a fost cea care a avut grijă de Leo
Soția Paula a fost cea care a avut grijă de Leo

De parcă nu ar fi fost de ajuns acest chin, în iulie 2015, Leo a suferit o altă operaţie la Fundeni, pentru extirparea unei tumori de pe glanda suprarenală. Artistul nu s-a lăsat înfrânt și a fost tocmai în Cuba în urmă cu doi ani pentru a face un vaccin-minune, care ar distruge celulele bolnave. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate la Festivalul de comemorare de la Royal Albert Hall, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner prigoana bahmu copii png
front 1 jpg
cub anda calin png
doliu 4 e1705263902166 0 t jpg
silviu prigoana honorius adriana bahmuteanu Foto Click JPG
banner gabriela lucutar png
image png
prigoana jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net