Mădălin Ionescu, revoltat: ''Îi dau în judecată pe cei care au spus că am grăbit moartea Marioarei Zăvoranu"
Mădălin Ionescu este foc şi pară după ce a fost acuzat că a realizat interviuri cu Marioara Zăvoranu pe patul de spital, deşi aceasta se afla într-o stare delicată.
Moartea Marioarei Zăvoranu l-a determinat pe Mădălin Ionescu, prezentatorul emisiunii ''Wowbiz'' de la Kanal D, să ia măsuri drastice. Acesta a declarat, luni seara, în direct, că a hotărât să îi dea în judecată pe cei care l-au pus la zid că i-a luat mai multe interviuri Marioarei Zăvoranu, cu câteva zile înainte ca aceasta să moară.
"Săptămâna trecută, cu toate încercările noastre să îi spunem că mama ei este grav bolnavă, Oana nu credea. A avut loc acea întalnire înainte de Paşte şi am sperat că o să se împace. Dar nu s-a întâmplat. Au încremenit când s-au văzut. Oana cu armura pe ea, fiecare aşteptând să facă cealaltă un gest. Nu s-a întamplat'', a afirmat el.
Apoi a continuat să spună că este decis să-i acţioneze în instanţă pe cei care au făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lui: ''Fac o afirmaţie importantă. Au existat, n-aş vrea să spun demenţi, oameni din presă (n.r. Dan Capatos) care au făcut nişte afirmaţii de o gravitate fără precedent, pentru care eu îi voi acţiona în instanţă, îi voi da în judecată. Când am filmat întâlnirea, Marioara a vomitat. Am vrut să amân interviul, dar Marioara a insistat, chiar dacă starea sa de sănătate era precară. A vrut să se întâlnească cu Oana. Amândouă au vrut să discute doar în prezenta noastră. Nu au vrut să fie singure, ci în prezenţa mea. Toate aceste secvenţe au fost surprinse de camerele noastre, apropo de modul în care am încercat noi să le instigăm, de faptul că am fost noi nişte oameni fără inimă, care urmăream doar ratingul. A fost strict insistenţa Marioarei, care îşi presimţea sfârşitul. Eu cred că dacă se împăcau, Marioara Zăvoranu murea mai repede. Ar fi murit împăcată", a mărturisit Mădălin Ionescu, în platoul emisiunii de la Kanal D.
Mădălin Ionescu, făcut praf de Dan Capatos
Dan Capatos nu a contenit să îl nu atace, în emisiunea de luni seară (20 aprilie), pe Mădălin Ionescu, despre care a spus că nu este de acord cu interviurile pe care acesta i le-a luat Marioarei Zăvoranu pe patul de spital, cu câteva zile înainte ca aceasta să moară.
"Dacă un prezentator deghizat în infirmier o obligă (pe Mărioara Zăvoranu) să spună cu ultimele puteri dacă îi dă banii (n.r Oanei), cât îi dă, asta cum se numeşte? Acea filmare s-a făcut cu acordul conducerii, care ştia în ce stare este Marioara Zăvoranu", a spus Capatos, lăsând să se înţeleagă că Mădălin Ionescu ştia că starea bolnavei este gravă şi, deci, şi-a asumat nişte riscuri.
Oana Zăvoranu are de gând să-i acţioneze în instanţă pe cei care au jignit-o
La rândul ei, Oana Zăvoranu a declarat că intenţionează să-i dea în judecată pe toţi cei care au defăimat-o zilele acestea.
"Un post TV (n.r Kanal D) mi-a spus că mama este conştientă, că mama mă cheamă plângând. Atunci mi-am spus că trebuie să îmi calc pe orgoliu, că poate 5% mama mea mă vrea acolo. Nu voiam să rămân cu gândul că m-a chemat şi nu m-am dus. Repet: ştiam că e bine, e conştientă. Mama mea, în penultimul interviu, spune că profesorul Sinescu a asigurat-o că va putea să plece acasă, dar că va trebui să facă dializă. Eu îi las să vorbească, chiar îi rog, pentru că îi dau în judecată", a spus bruneta.
Oana Zăvoranu: "Nu ştiam că mama e atât de grav bolnavă"
Oana Zăvoranu a mărturisit, la Antena 1, că nu i s-a spus nicio secundă că mama ei este atât de grav bolnavă. Mai mult, brunetei susţine că a acceptat ultimele interviuri cu Marioara (care au fost transmise de Kanal D) pentru că i s-a spus că femeia se simte mai bine.
"Având în vedere că sunt milionară, ar putea să nu mă intereseze ce spune nimeni. Am fost acuzată că lacrimile mele sunt circ. Cine e deştept ştie că indiferent cât ai fi de genial ca actor, nu poţi bate sentimentele, viaţa. Un post TV (n.r Kanal D) mi-a spus că mama este conştientă, că mama mă cheamă plângând. Atunci mi-am spus că trebuie să îmi calc pe orgoliu, că poate 5% mama mea mă vrea acolo. Nu voiam să rămân cu gândul că m-a chemat şi nu m-am dus. Repet: ştiam că e bine, că e conştientă.
Mama mea, în penultimul interviu, spune că profesorul Sinescu a asigurat-o că va putea să plece acasă, dar că va trebui să facă dializă. Eu ce trebuia să cred, când mama mulţumea spitalului, spunea că se duce acasă de Paşte? Nici nu am fost anunţată de acel spital că mama a murit. Am aflat de la menajera mea", a declarat Oana Zăvoranu.