Majorat ca o nuntă: 30.000 de euro a «spart» Minune pentru fata lui
„Frumoasă-i prinţesa mea, cheltuiesc banii cu ea!” Aşa a fredonat Adi Minune sâmbăta aceasta, când fiica lui cea mare a devenit majoră în buletin. “Regele manelelor” a “spart” puşculiţa şi i-a făcut lui Carmen chef de chef, să moară duşmanii de necaz.
Sâmbătă seara (12 decembrie), toată crema showbiz-ului s-a adunat să ciocnească un pahar de şampanie. Motivul? Fata cunoscutului interpret Adi Minune (41 de ani) a împlinit 18 ani, aşa că numeroşi colegi de breaslă, o parte dintre ei de la ”Te cunosc de undeva” (Antena 1), cunoştinţe, prieteni şi rude, adică nu mai puţin de 400 de persoane, s-au strâns să-i ureze ”la mulţi ani” lui Carmen Simionescu. Celebrul tătic a ţinut să marcheze acest moment cu o petrecere pe care fiica lui să nu o uite toată viaţa. A închiriat o sală spaţioasă de la Bamboo Ballroom, a cerut să fie decorată cu sute de trandafiri, iar pe mese să fie puse cele mai alese bucate.
Meniul a fost unul pretenţios, invitaţii s-au delectat cu preparate fine şi cu băuturi scumpe, iar tortul a fost spectaculos, o adevărată operă de artă. Adusă pe un suport special, prăjitura aniversară cu cinci etaje măsura aproape 2 metri şi părea de două ori mai înaltă decât tatăl sărbătoritei. Nu e de mirare că întreaga distracţie l-a costat pe Minune aproape 30.000 €.
Şi asta nu a fost tot, căci fata a primit în dar şi un diamant de la părintele său, extrem de generos cu cea pe care o consideră lumina ochilor lui. La un astfel de eveniment, şi atmosfera a fost pe măsură, fiind întreţinută de Pepe, Gipsy Casual şi Taraful din Clejani. Se pare că manelistul Adi Minune a şters cu buretele supărarea de anul trecut, când fiica lui a fugit de acasă pentru iubitul Franco. Cei doi s-au despărţit între timp, iar Carmen a redevenit, iată, “fata lu’ tata”.
Mitoşeru, chef de cununie cu 150 de invitaţi
Deși s-a căsătorit doar civil cu Noemi Dragomir (27 de ani), Mihai Mitoșeru (39 de ani) s-a trezit la petrecerea de sâmbătă cu mai mulți invitați decât se aștepta. Mai precis, prezentatorul de la Antena 1 a numărat peste 150 de persoane, motiv pentru care sala restaurantului Aristocrat Events Hall a fost arhiplină. Printre invitaţi s-au numărat Oana Roman și soţul acesteia, Daniela Crudu, Deea și Dinu Maxer şi, bineînţeles, nașul Romică Țociu. Mito și proaspăta soție s-au distrat până dimineață, iar invitații “s-au bătut” pe tortul delicios, cu trei etaje.