Mihaela Rădulescu nu reuşeşte să-i intre deloc în graţii Iuliei Albu: "Dacă ar fi stat pe o sanie!"
O fi ea divă la Monaco, dar pentru Iulia Albu este doar o altă vedetă care calcă strâmb de fiecare dată când deschide şifonierul. Mihaela Rădulescu face ce face şi este cap de afiş pe lista celor prost îmbrăcate. Degeaba înceracă prezentatoarea Pro Tv ţinute elegante sau combină piese sport cu cizme şi căciulă, căci se pare că o dă în bară, oricum s-ar îmbrăca.
Accesoriile de vreme geroasă nu prea au ce căuta în peisajul unei zile toride de vară, iar acest lucru îl vede tot mai des şi Iulia Albu la vedetele autohtone, care preferă cizmele asortate cu rochiţe sau pantaloni scurţi. După Lidia Buble, a venit rândul Mihaelei Rădulescu să fie criticată de celebrul fashion-editor. Diva de Monaco nu a fost deloc menajată de Iulia Albu, care a pus artileria grea pe ea.
"Se spune că este foarte important să privești în aceeași direcție cu partenerul tău. Firește… metaforic vorbind. Cu toate astea, nu există nici măcar o fotografie în care Mihaela și Felix să privească în același sens. Interesant… dar nu atât de interesant precum căciula purtată de divă «a la Axinte». Nu știu ce este mai trist: faptul că ne înfofolim picioarele în cizme sau că ne acoperim capul cu căciuli vara. Firește, lucrurile ar fi stat radical diferit dacă Mihaela ar fi stat pe… o sanie!", a notat Iulia Albu pe blogul personal.
Jurata "Românii au talent" nu este singura vedetă care se încumetă să poarte cizme. Recent, Lidia Buble a vrut să dea un plus de autenticitate ţinutei cu acelaşi "artificiu", pe plajă, dar nu s-a ales cu aprecieri, ci dimpotrivă a primit critici dure.