Monica Gabor se autointitulează "comoară naţională" în biografia de pe site-ul ei oficial
Când Monica Gabor a divorţat de Irinel Columbeanu, în 2011, tatăl omului de afaceri a spus despre ea că "s-a suit scroafa în copac" şi că a uitat de unde a plecat după ce a devenit o doamnă. Bătrânul poate că avea dreptate, dar noul curs al vieţii ei i-a depăşit "caracterizarea". Pe site-ul ei oficial, Monica Gabor se autointitulează "comoară naţională" a României.
Vizitatorii site-ului monicagabor.com pot fi uluiţi de biografia pe care şi-o face fosta "scorpie de la Izvorani".
"Monica Gabor, un fotomodel foarte apreciat ce este considerat o comoară naţională în România, îşi împarte timpul între ţara natală şi Statele Unite. Cariera ei remarcabilă a început ca un model de la Bacău la vârsta de cincisprezece ani și ea a avut norocul să o conducă spre o carieră foarte ilustră și memorabilă. În mod constant cerută de nume de top din toată lumea în modă, publicitate și industria mass-media, atât ca o gazdă, cât și ca invitat, doamna Gabor a cimentat statutul ei de celebritate internațională, acum fiind considerată una dintre cele mai renumite românce din istorie", scrie la secţiunea "Bio".
Dezmăţul verbal continuă, iar într-un pasaj este numită "cea mai faimoasă şi de succes personalitate media din România". Andreea Esca probabil că e invidioasă. De asemenea, se menţionează faptul că Stela Popescu şi Alexandru Arşinel au încurajat-o să urmeze o carieră în televiziune în 2005.
Site-ul monicagabor.com este în limba engleză, aşa că sunt puţine şanse ca străinii care îl citesc să afle detalii despre viaţa ei din România, aşa cum a fost reflectată de Click.ro şi alte site-uri tabloide de la noi.