De ce a renunțat Borcea la procesul de divorț. Gestul Alinei, înainte să plece în America

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ba divorţează, ba nu mai divorţează! După ce fostul şef dinamovist s-a chinuit în zadar luni bune să devină un bărbat liber, soţia sa, Alina, a depus personal actele la notar pentru o separare oficială. Aşa că cei doi îşi vor încheia mariajul la începutul acestei luni.

În sfârşit, s-au înţeles! Cristi (46 de ani) şi Alina Borcea (32 de ani) se vor prezenta peste câteva zile la notar pentru a pune punct căsniciei de cinci ani. Şi asta când toată lumea îi vedea în continuare împreună, după ce au decis vinerea trecută să renunţe la cererea de divorţ depusă la Judecătoria Buftea. Renunţarea la judecată s-a făcut însă  pentru că Alina a fost de acord, în cele din urmă, să-i facă viaţa mai uşoară soţului ei. Aşa că înainte de a pleca iar în America, în urmă cu o săptămână, acolo unde locuieşte cu cei doi copii ai lor, timişoreanca a mers la notar şi a depus actele necesare desfacerii căsătoriei, care va avea loc în 30 de zile de la înregistrarea solicitării. Iar Cristi Borcea are şi el toate şansele să iasă din Penitenciarul Poarta Albă la termenul stabilit de notar, după ce au fost făcute din timp toate demersurile necesare în acest sens. 

“Am renunţat şi la cea de-a doua acţiune din instanţă pentru că a fost începută procedura de divorţ în faţa notarului, care va fi finalizată cât mai repede posibil. Alina Borcea şi-a dat consimţământul ca ambele părţi să  vină în faţa notarului. Autorităţile au asigurat că îşi vor da concursul pentru ca domnul Borcea să se prezinte la notar pentru a semna divorţul. Nu există nici un partaj, ci doar cheltuieli pentru creşterea şi educarea copiilor în SUA”, a dezvăluit, ieri, pentru Click!, avocata soţilor Borcea, Lilica Poppa. 

Pelinel se pregăteşte de nuntă?


    Valentina  l-a născut pe  Milan în iunie
Valentina l-a născut pe Milan în iunie

Între timp, Valentina Pelinel, cea care i-a făcut lui Borcea cel de-al șaptelea copil, visează deja la viitoarea nuntă? Blonda obișnuiește ca, pe contul său de Facebook, să promoveze evenimente și produse pentru a avea parte apoi de diverse beneficii. Așa a procedat și înainte să-l nască pe Milan Cristian. A făcut reclamă la magazine de haine pentru copii, la cărucioare și la pătuțuri. Se pare că, acum, urmează o nuntă, deoarece Pelinel a promovat, la sfârșitul săptămânii trecute, târgul de nunți ce a avut loc în weekend, publicând pe contul său de Facebook un filmuleț în acest sens.

Click! spune

Alina şi Cristi Borcea s-au căsătorit în august 2011, după o relaţie ”clandestină” de peste7 ani. Cei doi au împreună un băiat de 4 ani şi o fetiţă de un an. Copiii vor rămâne în grija mamei, în America, iar Borcea va contribui cu circa 10.000 de dolari lunar, conform unor surse bine informate. Borcea mai are 6 copii. Trei din prima căsătorie şi încă unul dintr-o relaţie cu o avocată.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net