Motivul pentru care Dan Bittman a rămas neînsurat
Dan Bittman rămâne un burlac convins şi un veşnic cuceritor! Deşi are trei băieţi cu Liliana Ştefan, iubita sa de mai bine de 25 de ani, artistul a lăsat să se înţeleagă faptul că nu a ajuns cu textiera în faţa altarului pentru că ar fi fost refuzat.
Dan Bittman este recunoscut drept unul dintre cei mai mari cuceritori din showbiz-ul autohton. Şi-a păstrat şarmul din tinereţe şi a rămas un mare crai! Artistul este şi acum un mare Don Juan, însă mereu ştie cum să o împace pe Liliana Ştefan, de câte ori aceasta află că el a călcat strâmb. Deşi spune că a cerut-o de nevastă d emai multe ori, solistul lasă să se înţeleagă că textiera nu ar fi vrut să devină doamna Bittman.
"De două ori a fost cerută. Liliana e gata cerută şi refuzată!", a spus artistul la emisiunea X-tra Night Show întrebat fiind dacă nu ar cânta cu ce femeie s-ar însura.
Deşi cunoscut drept un burlac convins, Dan Bittman a recunoscut că, de-a lungul vieţii, a cerut mai multe femei în căsătorie.
''Inele au fost multe, dacă s-ar fi concretizat toate aş fi fost cetăţean turc cu domiciliul în România. Cred în instituţia căsătoriei atât timp cât lucrurile nu sunt făcute sub imperiul impulsului primar. E bine să-ţi acorzi o perioadă în care să afli dacă eşti tu capabil să duci jurămintele la bun sfârşit. Până la urmă, cea mai grea căsnicie e prima, nu?'', a declarat Dan Bittman într-un interviu. De-a lungul timpului,s-a scris că artistul ar fi avut presupuse relaţii cu femei la fel de celebre ca şi el, printre care Mihaela Rădulescu, Nadine, Aelxandra Dinu, Monica Bîrlădeanu, Alina Chivulescu sau Tania Budi.