Muneer, arabul de la «Vocea României», a rămas fără iubită
Fostul concurent al „Vocii României” din 2013, concurentul arab a placat anul trecut în Emiratele Arabe Unite ca să facă armata. Din păcate, a luat o pauză de la cariera muzicală dar şi de la viaţa amoroasă.
Muneer (30 de ani) a participat în 2013 la “Vocea României”, când s-a făcut remarcat datorită vocii sale. Tot atunci, s-a aflat că avea o relaţie cu Roxana Paulică, una dintre fetele care lucra în echipa show-ului. Din păcate, solistul a fost chemat de urgenţă pentru a se înrola în armata din ţara sa şi a lăsat totul în urmă. Acest lucru s-a întâmplat acum 8 luni, dar solistul a revenit în ţară şi l-am întâlnit în culisele emisiunii “Vocea României”.
“Am revenit în România, în permisie, însă mai am o lună de armată şi mă întorc. Se fac doar nouă luni de armată, mai ales că am terminat Faultatea de Medicină. Sunt singur, m-am despărţit de iubita mea însă am rămas cu pasiunea pentru muzică. Voi pregăti câteva surprize când mă voi întoarce”, a declarat Muneer în exclusivitate pentru Click!