A murit Marin Petrache Pechea. Cum a fost condamnat la 7 ani de pușcărie
Marin Petrache Pechea a murit dumnică, 9 octombrie, la vârsta de 71 de ani. Artistul a fost răpus de cancer, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut pe patul de spital.
Marin Petrache Pechea s-a luptat câteva luni de zile cu necruțătoarea boală, iar duminică trupul artistului a cedat. Informația a fost confirmată de către saxofonistul Flavius Teodosiu.
"Cu o foarte mare durere în suflet vă informez că mentorul şi prietenul meu, care a fost ca un tată pentru mine, a plecat spre stele. D-zeu să te odihnească Marin Petrache Pechea! Îţi mulţumesc!", a scris pe Facebook, Flavius Teodosiu.
Marin Petrache Pechea s-a născut la Bucureşti pe 25 noiembrie 1944. Absolvent al Şcolii de Muzică şi a Conservatorului de Muzică din Iaşi, secţia clarinet, Marin Petrache Pechea a fost fondatorul Grupului Cromatic. Piesele lui Marin Petrache Pechea "Fata fără nume", "Drumu-i drum", "Amurg", "Culori ritmice" se difuzează intens la radio şi televiziune.
În România a fost condamnat de regimul comunist, în absenţă, la şapte ani de închisoare, după ce a fugit în Danemarca în 1986, unde a cerut azil politic. A spălat vase în cârciumi și a fost om de serviciu în benzinăriile din străinătate.
Puțini știu de unde i se trage numele de la naștere, de Pechea. ” Părinţii mei, deportaţi în Transnistria, au revenit în România după “marea eliberare” a fraţilor sovietici. Mama era însărcinată cu mine şi tata a spus că o să-mi dea numele primului sat în care se va opri şatra. S-au oprit în judeţul Galaţi, la Pechea. Aşa se face că mă cheamă Pechea. Dar în buletin mă cheamă Marin Petrache”, a povestit Marin Petrache Pechea pentru Jurnalul.ro.