O cântăreaţă de la noi, admisă la un master în televiziune, la Londra
Se prefigurează o nouă carieră pentru Francesca Lucarelli, alias Selena Gomez de România? Cântăreaţa, cu origini italiene, se pregăteşte să plece departe de România, unde timp de un an va studia în Marea Britanie. Solista a fost admisă la master la Londra şi va face practică la cunoscutele posturi de televiziune BBC şi SKY.
Francesca Lucarelli (21 de ani) a terminat cu brio facultatea şi se pregăteşte în prezent de master peste hotare. Bruneta numără zilele din calendar până va pleca spre o nouă carieră care i se întrevede. Artista a fost acceptată să se perfecţioneze în industria media la Goldsmiths University London şi va face practică la cunoscutele posturi de televiziune BBC şi SKY, aşadar nu este de mirare dacă la întoarcere, peste un an, o vom vedea la cârma unei emisiuni tv de la noi.
“Începând de săptămâna viitoare voi merge la Londra unde am fost admisă la cel mai bun Master în Televiziune şi Jurnalism. În România am făcut studii în limba englează la şcoala Americană din Bucureşti şi Liceul ISB, după care am urmat Univeristatea Româno Americană. Am fost admisă pentru calităţile mele artistice. Cei de acolo au vizionat videoclipurile şi au fost foarte încântaţi, iar un punct forte a fost şi faptul că am studiat o şcoală de televiziune în România, recunoscută internaţional. Goldsmiths University London este recunoscută ca facultatea artiştilor. Aici a studiat şi faimosul regizor, scenarist britanic, Steve McQueen, care a obţinut premiul Oscar, Premiul BAFTA şi Globul de Aur. Voi studia şi voi lucra că internship la BBC şi la SKY”, a declarat artista pentru www.agentiadepresamondena.ro.
În paralel cu studiile, Francesca va continua cu muzica. Ea pregăteşte o nouă piesă pentru fani care va fi gata în curând.