Planul secret al lui Pelinel după ce iese Borcea din închisoare. Vine barza?

Ultima actualizare:
Milan va fi vedetă  la o petrecere,  de 1 Iunie
Milan va fi vedetă la o petrecere, de 1 Iunie

Eliberarea condiţionată a lui Cristian Borcea a revenit în discuţie, iar Valentina Pelinel a stat cu sufletul la gură şi a spus rugăciuni în gând. Vedeta abia aşteaptă să îşi reîntregească familia, mai ales că are planuri mari: mai vrea un copil, urgent, cu fostul şef dinamovist.

Telenovela în cazul lui Cristian Borcea (47 de ani) este departe de a final. Fostul acţionar al clubului Dinamo a fost condamnat  la 6 ani și 4 luni de închisoare, în “Dosarul Transferurilor”, iar zilele trecute, pe 4 octombrie, a primit aviz de eliberare condiţionată, din partea Tribunalului Bucureşti. Bucuria apropiaţilor n-a fost însă de lungă durată, căci decizia a fost contestată de DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie), aşa că Borcea mai are de aşteptat până când va ieşi pe porţile penitenciarului de la Jilava. Totuși, avocata Alice Drăghici luptă cu toate armele pentru ca celebrul ei client să revină în sânul familiei, în vila din Pipera. Eliberarea este așteptată și de copii, dar mai ales de Valentina Pelinel (36 de ani), care are deja un plan stabilit pentru marea revedere.


    Valentina a devenit mămică pe 8 iunie 2016foto: arhivă personală
Valentina a devenit mămică pe 8 iunie 2016foto: arhivă personală

Frumoasa blondină își dorește să devină din nou mămică şi credem că nici Cristi Borcea n-ar avea nimic împotrivă. Experiența alături de Milan (un an şi cinci luni), băiețelul ei și al lui Cristi, a transformat-o total pe Valentina, iar la dorinţa de a mai avea un copil a contribuit şi băieţelul. A fost cuminte, n-a fost bolnăvicios, aşa că celebra lui mamă n-a dat din colţ în colţ de când a născut. Ea s-a grăbit să le împărtăşească apropiaţilor planurile ei. ”Valentinei îi plac enorm copiii. Spune despre Milan că este minunea ei, îl divinizează pe acest băiețel cu plete blonde. A fost un copil cuminte, nu i-a făcut probleme, ba din contra, a ținut-o numai cu zâmbetul pe buze, așa că Vali își dorește și o surioară pentru el. Crede în minuni și cu siguranță i se vor îndeplini visele”, ne-a spus o sursă din anturajul fotomodelului. Valentina are o armată de ajutoare asiatice la moșia din Pipera, acolo unde locuiește din vară, după ce Borcea a divorțat de Alina Vidican, așa că i-ar fi extrem de ușor chiar și cu patru, nu cu doi copii. Pe de altă parte, și fostul boss al alb-roşilor este înnebunit după copii, iar dovada este faptul că are deja șapte moştenitori, cu patru femei: trei copii cu prima soţie, Mihaela Borcea, pe Patrick (19 de ani) și pe gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (13 ani), doi copii cu Alina Vidican, Gloria (2 ani) și Alexandru (5 ani), şi o fetiţă cu o fostă amantă, care i-a deschis proces de paternitate. Singurii care ar putea contribui la realizarea visului Valentinei Pelinel sunt tot magistrații Tribunalului Bucureşti, care urmează să dea decizia definitivă în eliberarea lui Cristi Borcea, după ce DNA a depus contestația zilele trecute.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net