Prima «cascadorie» a lui Felix, cu Mihaela pe locul copilotului. Imaginea spune totul
Mihaela Rădulescu este îndrăgostită peste cap de Felix Baumgartner, pe care îl susține aproape orbește în tot ceea ce face. Vedeta are pasiuni comune cu iubitul austriac, iar în urmă cu un an și-a luat licența de copilot internațional, pentru a putea fi alături de el și la curse.
Vestea nu a fost deloc surprinzătoare pentru fanii Mihaelei, care sunt obișnuiți ca vedeta să se implice în tot felul de activități neobișnuite sau care îi oferă experiențe pline de adrenalină. Totuși, abia recent au putut să o vadă în acțiune, pe locul copilotului.
Mihaela și Felix au publicat pe profilurile lor personale o fotografie din timpul unei curse la care au participat împreună. Mașina în care se aflau a fost surprinsă în aer, în cadrul unei competiții care s-a desfășurat în Polonia, prima la care a participat și vedeta noastră. „Cea mai bună echipă”, le-a scris un utilizator în rubrica de comentarii.