Prima declarație a lui Marius, după zvonul divorțului de Oana: «Ea când se enervează, țipă»

Ultima actualizare:

    Soţul Oanei Roman a terminat petrecerea din club în cătuşefoto: arhiva personală
Soţul Oanei Roman a terminat petrecerea din club în cătuşefoto: arhiva personală

Marius Elisei a declanșat un „potop” mediatic după ce a scris pe profilul personal de Facebook că relația lui cu Oana Roman și-a găsit sfârșitul.

Divorțul părea iminent în situația celor doi, într-o perioadă în care certurile dintre Marius și Oana par să nu-și mai găsească alinarea. Deși vedeta a promis că nu mai apare în presă, aceasta și-a călcat pe cuvinte și a apărut la „Xtra Night Show”, miercuri seară (11 ianuarie), pentru a clarifica situația.

În emisiunea lui Capatos, Oana Roman a declarat că vorbele lui Marius nu au fost gândite la rece, ci mai degrabă o reacție imediată după o ceartă în familie. Vedeta a explicat că își iubește soțul și că cei doi nu se gândesc sub nicio formă să divorțeze.

După ce a auzit declarațiile Oanei, Marius Elisei a intervenit joi (12 ianuarie), la o altă emisiune TV, de pe Antena Stars. „Ce pot să-ți zic decât că ai lămurit lucrurile atât de frumos”, a remarcat soțul vedetei, semn că nici el nu are planuri de despărțire.

Câteva ore mai târziu, Marius și-a făcut apariția și în platoul „Xtra Night Show”, unde a vorbit pe larg despre cearta dintre el și Oana. Acesta a povestit că totul a început într-o dimineață, când Oana s-a trezit devreme și a venit în bucătărie, găsindu-l pe Marius treaz la calculator. „La un moment dat, ea s-a trezit, a venit să bea apă... nu mai țin minte exact, și mi-a spus ceva de la care imediat mi-a sărit muștarul”, a povestit el.

Cât despre mesajul publicat pe Facebook, acesta a recunoscut că a fost scris într-un moment tensionat. „Partea nasoală este că m-a găsit în fața laptoplui cu Facebookul deschis, și eu fiind acolo nu m-am controlat”, a explicat el.

Marius a mai relatat că este o persoană introvertită care nu exteriorizează supărările. „Eu sunt o persoană care țin în mine toată răutatea care mi se aduce (...). Oana când se enervează sare imediat, vorbește, țipă, vorbește urât”, a relatat soțul Oanei Roman.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net