Remember: Mircea Albulescu, poetul
Mircea Albulescu, cel care ne-a părăsit vineri, 8 aprilie, la 81 de ani, nu a fost doar unul dintre marii noștri actori de teatru și de film din ultima jumătate de veac. El a fost și profesor universitar, doctor în arte, publicist comentator, membru al Uniunii Scriitorilor. Poetul și prozatorul Mircea Albulescu va trebui descoperit sau redescoperit în lunile și anii ce vor veni, fiindcă versurile sale transmit un mesaj aparte.
Ca să vă convingeți, am ales pentru dumneavoastră câteva dintre cele mai frumoase poezii pe care le-a semnat în ultimii ani. Cea de a doua, ”Dar”, a fost dedicată fiului său, Matei, în timp ce în strofele celei de a treia poți recunoaște ușor prezența iubitei sale soții, cea care a murit în urmă cu aproape un deceniu și după care marele actor tânjea din ce în ce mai tare. Cea din urmă se încheie cu un cuvânt care cutremură orice inimă.
Mircea Albulescu ne-a lăsat moștenire șase cărți de poezie, ”Pardon, 80”, lansată în toamna anului 2014, ”Vizite”, ”Pajura singurătății”, ”Fluture în lesă de aur”, ”Clanțe” și ”Ultimele noduri”, dar și trei de proză, ”Bilete de favoare”, ”Baraka” și ”Bazar sentimental”. Cu puțini ani în urmă îi sfătuia pe cei mici să nu învețe pe dinafară poezii, ci să le citească de mai multe ori, ca și cum ar fi fost pentru prima dată, de fiecare dată, încercând să găsească ceva nou cu fiecare recitire.
Alte semne
De din cealaltă vale a vieţii melecopilăriaumbră de păduremă fluieră din toate păsărilesă ies din noula joacă.
Dar,
lui Matei,
Fiule,azi când împlineştivârsta celor dintâi înţelegeriîţi pun pe frunte coroana de OM.
Şi ca să nu te spulbereşoaptele clevetiriiadierile minciuniiuraganele uriice fac atâtea mori neodihnitesă macine malurile sufletului
Fiule,îţi dau drept sceptrugreul vieţii!
Romanță precupeață
Ieri seară, după cinăplictisită de-atâta fericirede rutinăm-ai cumpărat, iubitope-o poală peticită de lumină.
Nu știu de prețu-i bun sau răuși chiar nu vreau să știumă jur pe bunul Dumnezeu.
Eram al meueram stăpân pe minemă împăcam cu mine bineuneoripâinea mi-o câștigamca fiecareeram și sunt păstor de noriși mai spălam și ploaia pe spinarealteori.
Acuma sunt al tău, iubitodar m-ai uitat într-un sertarcu gratii întârziate din fildeș și stejarstrunjite de un celebru ebenistîmpart destinul inutil și tristcu alte zeci și sute de bricegenu știu din mine ce se va alege
Se zice căastepți să prinzi un preț mai maresau să mă schimbi pe-un coș de rufedin nuiele rareEu stau închis ca melodia-n noteîntre atâtea surate poligloteca ibrisimul arestat în papiotătimpul își pierde timpulși nu-nțelege nici-o iotă.
Eu stau și sunt și-așteptaceeași plictiseală zarafăsă îți sărute gropița de sub ceafăși-ncoronând aceeași cinăsa te îndemne iar la joacăde-a precupeața de lumină, iubitofosta mea regina.
Semne
Mi se adunăfrunteacerşind mângâiere.
îmbobocesc în genunchigaroafele tuturor julituriloradeverind buna mea purtarearborată în gardulDomniţei Bălaşa.
teorema lui Pitagoraneruşinatădă târcoale unui pătrattoate băuturileau gustul cafelei cu lapte.
urechea mă ardeînfundatăcu floare de nu-mă-uitasufocatîmi vine să ţip să ţip să ţipaşteptând să-mi creascăo barbă de lacrimi.
mi se cam bate ochiul drepttrebuieneapărat trebuie să te visezmamă.
A iubit poezia românească
Mircea Albulescu a trăit cu poezia în suflet. Nu doar a creat, ci a și iubit să citească și să recite poeziile marilor noștri autori. Un exemplu în acest sens este și un fragment dintr-o emisiune realizată de Marin Traian, în 1989, în care regretatul actor a recitat cu patos și avânt o poezie emblematică a lui Tudor Arghezi, "Testament".
