Romaniţa îţi închiriază rochia lui Moni cu 500 de lei
Tânjiţi după o rochie de Oscar pentru Revelion? Nici o problemă. Romaniţa Iovan ţi-o oferă în chirie, pentru 48 de ore. Astfel, vă puteţi da gata iubitul cu o ţinută pe care doar vedetele şi-o pot permite.
Vin Sărbătorile, iar femeile se pregătesc să strălucească şi să golească cardurile. Pentru a nu periclita prea tare bugetul familiei, Romaniţa Iovan a ieşit pe piaţă cu o idee de criză: oferă rochii în chirie, cu preţ unic: 500 de lei.
„Clientele vor veni la atelier, îşi vor alege şi vor proba rochia, apoi vom încheia un contract. Ţinuta trebuie returnată după 48 de ore, iar deteriorarea parţială sau totală se va plăti. Orice întârziere înseamnă penalizări. Sistemul este simplu, iar pe viitor ne gândim să închiriem şi genţi", a declarat Romaniţa pentru Click! Afacerea este rentabilă pentru ambele părţi, căci rochiile de lux, cu preţuri cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei, vor putea fi accesibile şi portofelelor medii. Printre ţinutele disponibile pentru închiriere, sunt şi cele în care Monica Columbeanu şi Ramona Gabor au defilat pe podium, la Festivalul Modei.
Romaniţa a scos la închiriere rochii de seară din toate colecţiile, pentru toate siluetele