Romanița a revenit în modă după trei ani de doliu
Ultima actualizare:
Romanița a fost foarte afectată de decesul fostului ei soț, Adrian Iovan, astfel că a dorit ca, o vreme, să se retragă din viața artistică.
După o absență de trei ani de pe scena modei, timp în care creatoarea de modă a purtat haine cernite, Romanița a strălucit la Festivalul de modă City Fashion Week, ediția a II-a, desfășurat zilele trecute la Cluj- Napoca. Cu prilejul celor 25 de ani de carieră, ea a prezentat 25 de piese aniversare, ținute foarte elegante, care au fost apreciate atât de colegii de breaslă, cât și de invitați. Pe aceeași scenă au mai urcat Cătălin Botezatu, Eli Lăslean, George Hojbotă, Gina Cas, plus alți 20 de designeri. Frumoasa creatoare de modă a fost susținută de logodnicul ei, avocatul Iulian Gogan.