Silvia de la „Bravo, ai stil” și-a șocat fanii cu o fotografie ciudată: «Ce-i spui fetiţei tale dacă te vede aşa?»
Ne-a lămurit pe toți că este extrem de creativă atunci când vine vorba de aparițiile sale, iar extravaganța e și ea „la ea acasă” atunci când vorbim de Silvia Oana Popescu, câștigătoarea a două sezoane ale emisiunii „Bravo, ai stil!”. Din perspectiva unor fani însă, Silvia o dă „cu bâta în baltă” uneori, devenind mult prea „vulgară” sau „ciudată” prin look-urile pe care le promovează.
Cum odată cu apariția în cadrul show-ului și-a câștigat de partea sa mulți admiratori, care au votat-o și i-au adus coronița mult râvnită și titlul de „cea mai stilată femeie din România”, aceștia nu au părăsit-o pe Silvia nici după terminarea sezoanelor în care ea a participat.
Pe Instagram se bucură de aproximativ 242 de mii de urmăritori, care îi admiră acesteia conținutul publicat acolo, însă ultimele imagini publicate de Silvia în mediul online au cam stârnit controverse printre admiratorii ei (mai mult decât de obicei). Internauții „au luat foc” când fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” s-a fotografiat într-o ipostază mai neobișnuită, purtând două pahare de la un brand renumit de fast food pe post de sutien, având în vedere că și-a mărit și sânii de curând.
În imagine Silvia nu purta decât acele două pahare de carton care îi acopereau sânii și o pereche de chiloți care duceau cu gândul la un brand concurent al celui menționat anterior. Dacă unii internauți au apreciat creativitatea și tendințele către artistic ale Silviei, unii au catalogat fotografia ca fiind cel puțin ciudată, iar ipostaza complet nepotrivită pentru o mamă cu copil. Silvia are o fetiță adorabilă, pe nume Evolette.
Criticile nu au întârziat, astfel, să apară: „Ce-i spui fetiţei tale dacă te vede aşa?”, a comentat un internaut. Alţii care o admiră pentru curaj şi nonconformism i-au luat apărarea, însă Silvia și-a pus ulterior singură la punct fanii.
„Ce vrei să sugerezi cu poza asta?”, a întrebat-o cineva, iar Silvia a lămurit-o: „Magnetismul meu profund”, iar urmăritoarei care era curioasă cum va reacţiona fiica ei când va vedea fotografia, câştigătoarea „Bravo, ai stil!” i-a răspuns: „Fetiţa mea mă vede în fiecare zi şi îi par minunată!”.
„La emisiune nu ai avut curaj să porţi o rochie puţin decupată, acum postezi poze aproape nud. Mare evoluţie!”, s-a înfuriat un alt fan, care a fost și el pus la punct de Silvia imediat: „Unii dintre voi sunteţi atât de proşti încât ar trebui să aveţi interzis să mergeţi pe stradă. Nu am purtat acea rochie pentru că era prost croită şi în concurs eram mult mai slabă decât acum, iar când slăbesc pe fond de stres arăt aiurea. Nu era vorba că eram pudică sau făceam pe interesanta”.