Silvia Lăuneanu: «Sportul m-a ajutat să-mi revin imediat după naştere»

Ultima actualizare:

    Forfecările sunt foarte eficiente pentru muşchii abdominali
Forfecările sunt foarte eficiente pentru muşchii abdominali

Frumoasa brunetă din fosta trupă De La Vegas, Silvia Lăuneanu, demontează un mit: nu e greu să rămâi însărcinată la vârstă înaintată, nici să te recuperezi rapid după naştere. Ea a născut la 40 de ani, a acumulat 13 kg pe care le-a dat jos în 4 săptămâni, iar acum, la 5 luni distanţă, arată ca o adolescentă. Toate acestea datorită sportului.

La începutul anului trecut, „fata cu vioara” făcea o mişcare importantă în viaţa ei. Renunţa la viaţa din România, la cariera muzicală, la prieteni şi familie, pentru a o lua de la zero în America. Acolo, după probe dure, s-a angajat ca instructor de fitness la cea mai mare sală din Manhattan. De altfel, ea dintotdeauna a fost o fire activă, a practicat mai multe sporturi şi chiar s-a specializat în fitness. La scurt timp, în America, l-a cunoscut pe actualul soţ, Sorin, şi în decurs de câteva luni era căsătorită şi însărcinată. „Am rămas însărcinată la 39 de ani, am născut la 40. Am avut o sarcină fantastică, iar a doua zi după operaţia de cezariană baletam pe holurile maternităţii, fără probleme. Pe mine sportul m-a ajutat enorm. Cu vreo alimentaţie exemplară nu mă pot lăuda”, mărturiseşte Silvia.

A lucrat ca trainer până în luna a şasea, dar a continuat să facă sport pe cont propriu. Zilnic făcea exerciţii cardio şi urca pe bandă echivalentul a 43 de etaje. „Am mers la sală până în ultima zi dinaintea operaţiei de cezariană. N-am avut nicio problemă, m-am îngrăşat doar 13 kg, în condiţiile în care eu nu ţin niciodată diete şi sunt o mâncăcioasă. Kilogramele în plus le-am dat jos gradual. La o lună de la naştere eram ca înainte, doar cu ceva burtică. Nu am rămas nici cu celulită, nici cu vergeturi, pentru că toată sarcina am turnat ulei de cocos şi de măsline pe mine de lăsam dâre din baie până în dormitor”, povesteşte artista. 

Acum, întoarsă în România, Silvia s-a reapucat de sală. Are sportul în sânge şi nu poate renunţa la el. O ajută prietena şi fosta colegă de trupă Ancuţa, care şi-a deschis propria sală de fitness în Bucureşti. „Până acum am putut lucra picioarele, braţele, fesierii, astfel încât de acum mi- a rămas de lucrat doar burtica. N-am avut voie imediat după cezariană”, explică Silvia, în timp ce face divese exerciţii pentru muşchii abdominali.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
Banner Adrian Enache
irina columbeanu jpg
banner tavi clonda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net