Sunt rivali la TV şi pe marile ecrane. Fraţii Ştefan şi Bogdan Iancu joacă în seriale la posturile concurente

Ultima actualizare:

    Pe Ştefan (21 de ani)  o să-l vedeţi, din 25  februarie,  în serialul  ”Vlad” (PRO TV)
Pe Ştefan (21 de ani) o să-l vedeţi, din 25 februarie, în serialul ”Vlad” (PRO TV)

Ştefan şi Bogdan Iancu au debutat când erau nişte mogâldeţe, iar acum prind roluri principale în pelicule importante, de marile ecrane, dar şi în seriale tv. Şi-au continuat studiile în paralel cu viaţa artistică, spre bucuria părinţilor lor, care îi susţin în fiecare proiect.

La prima vedere, zici că sunt gemeni, însă între ei există o diferenţă de un an şi jumătate. Cel mai mare dintre băieţii familiei Iancu se numeşte Ştefan, are 21 de ani, şi la 14 ani a jucat în mai multe filme, printre care şi „Naşa”, cu Dragoş Bucur şi Jojo în rolurile principale. În 2017 a obţinut rolul lui Gabriel din „Un pas în urma serafimilor”, iar apoi a fost distribuit într-o serie de reclame la serviciile de telefonie mobilă. Anul trecut i s-a încredinţat un rol principal în serialul „Vlad”, care va avea premiera la Pro TV luni, 25 februarie. 

2012 A jucat în  filmul ”Naşa”
2012 A jucat în filmul ”Naşa”

„Răzvan, personajul meu, e ambiţios, muncitor, sincer şi naiv. Cam astea ar fi caracteristicile care predomină la el. Pe de-o parte, cred că ne asemănăm în multe privinţe, dar el e ceva mai cuminte. Rolul l-am obţinut în urma unui casting. Am fost sunat şi a fost vorba de o singură probă. Am plecat apoi în grabă, pentru că trebuia să ajung la teatru şi mi-a ieşit repede totul din minte. Apoi, după ceva timp, am aflat că urma să îl joc pe Răzvan, lucru care pentru mine a venit ca o surpriză, având în vedere că eram obişnuit cu mai multe casting-uri până să obţin sau nu un rol”, a spus Ştefan Iancu.

La rândul lui, Bogdan are 19 ani, dar când a debutat în filmul „HoHoHo”, alături de Ştefan Bănică jr şi de Alina Chivulescu, avea doar 10 ani. Timpul a trecut, a continuat să apară în diverse proiecte, iar când s-a maturizat, ofertele s-au înmulţit. Din 2012 până în 2014, el a fost cooptat în serialele „Pariu cu viaţa” şi „O nouă viaţă”, transmise de Pro TV şi Acasă. O lungă perioadă a filmat pentru „Oh, Ramona”, peliculă care a avut premiera de Sf. Valentin, pe 14 februarie. 

 Bogdan, în filmul  “Oh, Ramona”
Bogdan, în filmul “Oh, Ramona”

De anul trecut, îl interpretează pe Petru Caragea în „Fructul oprit”, serial produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1. „Petru trece printr-o transformare drastică faţă de primul sezon. El a fost plecat mult timp, iar când se întoarce, e altceva”, a povestit Bogdan Iancu. Ştefan şi Bogdan Iancu fac teatru în paralel. Uneori se întâlnesc la aceleaşi casting-uri. „Au fost câteva cazuri când am fost chemaţi la casting pentru acelaşi rol. De regulă, era amuzant. Ori luam eu, ori lua el, deci măcar rămânea toată treaba în familie”, a spus Ştefan.

Părinţii sunt nelipsiţi de  la premierele băieţilor

În 2017, Ştefan a jucat  rolul lui Gabriel, în „Un pas  în urma serafimilor”
În 2017, Ştefan a jucat rolul lui Gabriel, în „Un pas în urma serafimilor”

În 2017, la premiera filmului „Un pas în urma serafimilor”, Ştefan şi Bogdan Iancu au fost însoţiţi de părinţi. „Ei ne-au susţinut încă de la început şi nu ne-au forţat niciodată să facem actorie, nici măcar când eram mici. Atât eu, cât şi Bogdan am început să jucăm de pe la trei-patru ani. Mama şi tata veneau cu noi la filmări, iar uneori ne însoţea chiar şi bunica. Ne-au ajutat enorm. Mă bucur că putem să îi facem mândri acum prin munca noastră”, a mai spus Ştefan, care are şi o relaţie serioasă de iubire. 

Ştefan, alături  de iubita lui, actriţa Ada Galeş
Ştefan, alături de iubita lui, actriţa Ada Galeş

„De un an şi ceva sunt împreună cu prietena mea, Ada Galeş, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Mi s-a schimbat foarte tare viaţa de când sunt cu ea, ne-am mutat împreună. E un sentiment foarte plăcut şi confortabil să ştii că ai pe cineva care te iubeşte şi pe care te poţi baza”, a adăugat Ştefan. Bogdan însă e mai secretos în privinţa vieţii lui private şi a spus doar că şi el are pe cineva.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net