Ținutele Deliei de la "X-Factor" costă cât o mașină nou-nouță
Delia, Horia Brenciu, Ştefan Bănică junior şi Carla’s Dreams revin duminică pe micul ecran cu cel de-al optulea sezon al emisiunii “X-Factor” (Antena 1). Pe lângă replicile acide ale lui Carla’s, tachinările dintre Ştefan şi Horia, în emisiune au ajuns să facă istorie şi ţinutele Deliei. Noi îţi arătăm cum s-a îmbrăcat la audiţii şi cât costă ţinutele extravagante.
La 36 de ani, Delia a devenit o fabrică de bani şi nu exagerăm când spunem că solista produce lunar mai bine de 50.000 €. E jurat la Antena 1, la “X-Factor” şi “iUmor”, iar la concerte nu se deplasează pe mai puţin de 10.000 €. Să nu mai punem la socoteală şi contractele de imagine. Aşa că nu ne mai mirăm atunci când vedem ce preţuri au hainele purtate de solistă.
O singură apariţie a Deliei costă cel puţin 1.000 de euro, iar fotografiile din această pagină vorbesc de la sine. Totuşi, vedeta ştie să poarte cu nonşalanţă şi haine ieftine, pe care le combină cu accesorii scumpe.
Ne explică chiar ea care e reţeta. “În primul rând, aleg din dressing lucruri şi accesorii pe care nu le-am mai purtat, dar, dincolo de tematica emisiunii, ţin cont şi de comoditatea hainelor. De cele mai multe ori seara, imediat ce ajung acasă de la filmări, mă simt mai inspirată să îmi aleg şi compun ţinuta pentru a doua zi. Eventual, mai fac mici completări dimineaţa”, ne-a spus solista.
Astfel, pe perioada filmărilor “X-Factor”, care au avut loc în luna iulie, Delia a purtat haine cu preţuri cuprinse între 17 şi 3.500 de euro, piesa de rezistenţă fiind un trening Gucci din cea mai recentă colecţie a brandului italian. Dar nu doar hainele sunt scumpe şi de calitate, ci şi încălţămintea.
Se pare că Delia a făcut fixaţie pe 3 branduri de lux, Gucci, Balenciaga şi Maison Margiela, iar cizmele şi pantofii achiziţionaţi de la aceste firme costă cât o vacanţă de lux într-o ţară exotică. Însumate, ţinutele Deliei de la filmările „X-Factor” ajung la suma de 20.000 de euro, bani cu care ţi-ai putea cumpăra o maşină nou-nouţă, de exemplu un Mercedes Clasa A, un Wolskwagen Passat sau un Audi A 3, ca să nu mai vorbim despre o Dacia Logan. Nici colegii ei de juriu nu sunt străini de modă, căci pedantul Ştefan Bănică adoră cămăşile înflorate, Carla’s Dreams nu iese din hanorace, dar atrage toate privirile cu machiajul extravagant, pentru care are zeci de modele, iar simpaticul Horia Brenciu făcuse, la un moment dat, o pasiune pentru şosete colorate şi bretele.
Are un dressing care se întinde pe un etaj întreg
Delia şi soţul ei, Răzvan Munteanu, şi-au achiziţionat un apartament de lux, în nordul Capitalei, în zona Aviaţiei, la un preţ pe măsură: aproximativ 1,4 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse întins pe două etaje, 3 şi 4, care are în jur de 400 mp. A amenajat o cameră pe un etaj întreg, unde şi-a aranjat pantofii şi genţile ca pe nişte trofee. Sute de perechi de pantofi de firmă, haine sofisticate şi accesorii care de care mai colorate. Iar terasa imensă este oaza de linişte a solistei, căci acolo are piscină şi bar.