Ultimul cadou făcut de soțul Ilenei Ciuculete zânei lui. Bărbatul este de neconsolat
Clipe groaznice pentru familia Ilenei Ciuculete. Artista a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane, sâmbătă, 18 martie. Dintre ele, cele mai greu încercate au fost soțul Cornel, mama, fratele și copiii artistei, care nu s-au putut despărți de sicriul cântăreței până când a fost coborât în groapa de la Cimitirul Străulești.
Cornel Galeș, cel care i-a fost alături Ilenei în ultimii 26 de ani, până în cea din urmă clipă de viață, a fost nevoit să ia calmante pentru a rezista șocului și durerii care s-au abătut asupra sa.
Zâna lui, așa cum o alinta bărbatul pe soția sa, nu mai este, așa că el a rămas neconsolat. Ca un gest de iubire, Cornel a ținut să comande un coș cu trandafiri roșii, ce a devenit piesa centrală de pe cavoul îndrăgitei soliste.
Cornel a promis că va trece cu flori pe la mormântul Ilenei Ciuculete în fiecare zi care i-a mai rămas pe pământ. Coșul cu trandafiri a fost primul așezat pe mormânt.