Vântur s-a dat de gol că a plecat la iubitul indian
Iuliei Vântur îi cam place să joace alba-neagra cu povestea ei de amor sezonier, cu starul indian Salman Khan, şi să lase la iveală doar mici indicii care confirmă idila. Aşa face şi acum, când se tot pozează în locuri exotice, fără să anunţe destinaţia vacanţei. Click! i-a dat însă de urmă.
Liberă de contract la PRO TV până la apariţia unor noi proiecte, Iulia Vântur (35 de ani) are timp berechet de vacanţă, sport şi iubire. Asta reiese din cele mai recente fotografii ale divei, “lansate” pe Facebook ca într-un jurnal de călătorie. Locuri exotice, soare, vegetaţie luxuriantă, cascade, oraşe într-o explozie de lumini, pozate din avion.
Nici o vorbă însă despre destinaţie, deşi fanii virtuali o întreabă insistent unde se află. Cei care au dat-o de gol sunt tot prietenii ei din India, care au recunoscut imediat peisajele din ţara lor. “Se află în Karjat”, a venit verdictul! Într-adevăr, muntele din fundal, în poza în care vedeta zâmbeşte relaxată, se află la 88 km de Mumbai, în regiunea turistică Karjat, “vânată” de aventurieri pentru posibilităţile de distracţie: drumeţii, ciclism montan, picnicuri, rafting etc. În plus, o dovadă că vacanţa Iuliei la Salman Khan e recentă reiese din fotografia surprinsă din avion, când oraşul survolat de blondă e inundat de lumini. În luna noiembrie, în India are loc Diwali, adică Festivalul Luminilor, o sărbătoare în timpul căreia se aprind peste tot candele, care simbolizează triumful binelui asupra răului. Conform presei de la Bollywood, actorul Salman Khan a fost şi el prezent la aceste festivităţi. Şi, în timp ce Iulia are lacăt la gură atunci când este întrebată despre relaţia cu Salman Khan, care durează din 2013, jurnaliştii din India vorbesc deja despre o nuntă iminentă.
Salman Khan pipăie o brunetă superbă în noul film
În luna noiembrie, Salman Khan s-a împărţit se pare între Iulia Vântur şi Sonam Kapoor (30 de ani), o superbă actriţă din India, cu care se află la al patrulea film. Pe 12 noiembrie, cei doi au avut premiera peliculei “Prem Ratan Dhan Payo”, în care fac exces de scene tandre. Tot la capitolul carieră, Salman a bifat şi un contract generos în calitate de prezentator al reality-show-ului “Big Boss”.