VIDEO EXCLUSIV Copiii stau la Bahmu până la divorţ

Ultima actualizare:
Silviu Prigoană
Silviu Prigoană

Răsturnare de situaţie în războiul dus în instanţă de soţii Prigoană. Adriana nu mai este nevoită să-şi ducă copiii în casa în care a locuit până nu demult cu omul de afaceri. Şi asta după ce judecătorii au decis, ieri, ca micuţii să rămână la mamă până la finalizarea divorţului.

Adriana Bahmuţeanu (40 de ani) a reuşit, ieri, o primă victorie în lupta pe care o duce de la începutul acestei luni cu soţul ei, Silviu Prigoană (51 de ani). Maximus (7 ani) şi Eduard (4 ani) vor rămâne la ea, în apartamentul din zona Kogălniceanu. Şi asta după ce i-a convins pe magistraţii de la Judecătoria Sectorului 3 că este spre binele micuţilor să nu mai fie mutaţi dintr-o parte în alta. Asta până când  se va pronunţa divorţul, a cărui prim termen a fost stabilit în 12 februarie, şi se va decide la care dintre părinţi vor rămâne copiii. ”Putea să i se respingă cererea, dar am fost eu un domn.

Adriana  nu a câştigat nimic, instanţa a decis doar temporar domiciliul copiilor la mamă”, a declarat, pentru Click!, Silviu Prigoană. 

Aşa că decizia instanţei nu i-a putut umbri bucuria de a-şi vedea băieţii după două săptămâni, chiar dacă acest lucru a fost posibil doar datorită camerelor de supraveghere, care sunt montate în sală de clasă.”Mi-am văzut copiii pe cameră. E prima zi când au fost la şcoală, de când Adriana a fugit cu ei de acasă. Asta e altă poveste, o să lămurim, pentru că nu e normal să lipsească copiii de la şcoală două săptămâni”, ne-a mai spus Prigoană.

Soţii Prigoană, patru divorţuri la activ


    Silviu Prigoană
Silviu Prigoană

Telenovela lui Bahmu şi Prigoană a început în urmă cu 11 ani, mai exact în anul 2003, când s-au căsătorit prima dată. A urmat şi primul divorţ, chiar după luna de miere. În ianuarie 2004 îşi jurau din nou credinţă, pentru ca în luna mai să divorţeze. În august 2005 s-au căsătorit iar, dar la începutul anului 2007 a fost al treilea divorţ. În mai 2009 s-au căsătorit din nou, dar liniştea a durat doar trei ani. În vara lui 2012 s-au certat şi apoi au divorţat. Împăcarea lor s-a produs de Paşte, în 2013, iar acum sunt la al cincilea divorţ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate middleton printesa diana foto getty profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Leonard Doroftei
Cristela și Călin Georgescu jpg
Banner Emily Burghelea
Banner Gabriel Cotabita
Ioana Ginghină forțează Sărbătorile foto: Instagram
Banner Rona Hartner
cub sebastian dobrincu png
Cher  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net