VIDEO EXCLUSIV Drama actriţei Eugenia Şerban! Ce decizie radicală a luat fiul ei

Ultima actualizare:

    Eugenia ŞerbanFoto: Facebook
Eugenia ŞerbanFoto: Facebook

Actriţa Eugenia Şerban a fost greu încercată de viaţă, mai ales după problemele de sănătate pe care le-a avut în urmă cu câţiva ani, dar a reuşit să treacă peste toate greutăţile, alături de băiatul ei, Lorans, pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap.

Eugenia a fost invitată în emisiunea Click!, de joi seară, de la Prima Tv, difuzată de luni până joi, de la ora 23.00, unde a vorbit despre relaţia cu fiul ei, cel care a ales să părăsească căminul în care a crescut.

''Vreo lună de zile, noaptea mă trezeam şi mă duceam la el în dormitor să văd dacă a venit. Uitând că el a plecat. A trebuit să mă obişnuiesc greu cu ideea că nu mai este'', a declarat ea cu lacrimi în ochi.

Pentru că fiul ei a ales să plece de acasă, pentru a se muta cu iubita lui, Eugeniei Şerban i-a fost destul de greu să se acomodeze cu acest gând: ''Înainte să se mute de la mine, au stat amândoi cu mine. Mă înţeleg bine cu iubita băiatului meu. Fiul meu vine destul de des să mă viziteze.''

Actriţa a retrăit deasemenea şi momentul plecării ei de acasă:  ''Am plecat la 18 ani şi jumătate la teatrul din Turda. Am plecat cu plapuma, perna şi le-am pus la trenul marfar să mi le ducă la Turda. Am stat şase luni de zile într-o cabină de machiaj. Îmi aduc aminte şi câteva întâmplări. Am făcut câteva inundaţii. De fiecare dată când plecam de acolo, lăsam apa deschisă la robinet.Asta pentru că aveam destule probleme cu apa. După cei trei ani petrecuţi la Turda, am revenit la Bucureşti, chiar dacă un an de zile am făcut naveta. Recunosc că dormeam mai bine în tren, decât acasă. Nu mai simţeam oboseala, aveam foarte mult de muncă, deşi aveam doar 21 de ani'', şi-a adus aminte cu nostalgie aceasta.

Acum că a decis să se aşeze la casa lui, băiatul Eugeniei încă nu se gândeşte să aibă un copil: ''Fiul meu are doar 21 de ani, dar încă nu se gândeşte la copii de pe acum. E conştient că nu e în stare să crească un copil. El nu ştie nici în momentul de faţă ce vrea să facă de fapt în viaţă. El este un copil.''

''Este un băiat descurcăreţ. A fost un copil răsfăţat, pentru că a fost singur. Eu am provenit dintr-o familie cu patru fraţi, iar pe vremea mea era foarte greu, dulciurile se găseau extrem de greu, aşa că l-am răsfăţat foarte tare. Am vrut să nu îi lipsească nimic. Uneori nu ştii ce îţi aduce ceasul, dar ziua de mâine''.

De-a lungul timpului, Eugenia a avut mai multe probleme de sănătate, pe care le-a trecut cu bine: ''Nu vreau să mai discut în presă. Sunt bine acum. Nu există nicio dramă.''

Referitor la proiectele ei de viitor, ea a precizat că se ocupă de actorie, cât şi de postul de profesor. ''Sunt foarte mulţi actori buni. Cei tineri sunt foarte timoraţi, dar după ce mă cunosc, e totul ok. În serialele şi spectacolele în care am jucat am avut şi colegi foarte tineri, care se descurcau foarte bine. Cei care vor să facă şcoală, învaţă, cine nu, nu o face. Piaţa este foarte plină de actori, dar sunt foarte puţine locuri de muncă. Într-un an de zile, la teatru poate nu găseşti niciun loc de munca. Sunt un actor de dramă, mai uşor de modelat. Dar am jucat şi în comedii'', a dezvăluit ea la emisiunea Click!, de la Prima Tv.

''Pe fiul meu nu îl atrage acest domeniu. A jucat şi el într-o teleneovelă, nu i-a plăcut această lume, stresul şi aşteptările de la fimări. Nu mai avea intimitate, ajunsesem la un moment dat să mă roage să vorbesc cu scenaristele să întrerupă tot, pentru a putea ieşi. Era şi mic, avea vreo 15 ani. Într-o zi a venit revoltat acasă şi a zis că nu e ceea ce îşi doreşte'', a specificat Eugenia Şerban.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
narcisa suciu marius bațu jpg
image png
banner morți 23 noiembrie png
gabriel cotabita mihai traistariu jpg
banner dani de la insula iubirii png
Banner Marina Voica
banner cotabiță 1 2 2 2 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net