VIDEO EXCLUSIV Lasă podiumul pentru marele ecran. Vezi ce fotomodel a debutat în lumea filmului
Iulia Cârstea se pregăteşte să facă furori pe marele ecran. Interpreta personajului principal din filmul "Kyra Kyralina" se bucură de succes în Statele Unite. Fotomodelul de succes a vorbit în cadrul unui interviu acordat emisiunii Click! de la Prima Tv de miercuri seară despre cum îşi trăieşte visul american şi de ce a decis să încerce să devină actriţă.
Fotomodelul român Iulia Cârstea a acceptat provocarea regizorului Dan Piţa şi a debutat pe marele ecran: "Am întodeauna emoţii şi chiar dacă sunt obişnuită cu refuzurile am fost la casting fără să am multe aşteptări. Am vrut să văd dacă sunt în stare să intru în lumea asta", a povestit actriţa.
Chiar dacă de 5 ani locuieşte la New York unde trăieşte visul american şi este înconjurată de celebrităţi, Iulia recunoaşte că tot în România se simte cel mai bine. "E greu să locuieşti la New York însă sunt acolo de 5 ani şi oricum vin în România să mă relaxez foarte des. Acolo merg la evenimente unde sunt actori şi cântăreţi celebri, dar prefer să nu mă afişez cu ei, să fac poze. O bună prietenă de a mea este împreună cu Leonardo DiCaprio, eu însă sunt într-o relaţie stabilă de 7 ani".