Vladimir Găitan: «Simt că sfârşitul îmi e aproape». De 30 de ani se luptă cu o boală grea

Ultima actualizare:

    Vladimir Găitan  împlineşte 72 de ani pe 2 februarie
Vladimir Găitan împlineşte 72 de ani pe 2 februarie

Viaţa bate filmul, iar povestea de viaţă a actorului Vladimir Găitan întrece orice scenariu de telenovele. Maestrul a fost diagnosticat în urmă cu mai bine de 30 de ani cu o formă de cancer al sângelui, iar de atunci fiecare zi trăită a fost o luptă câştigată. Pe 2 februarie, actorul va împlini 72 de ani, însă a fost aniversat şi omagiat pe scena Teatrului de Comedie pe 5 ianuarie, când instituţia a împlinit 58 de ani.

Sâmbătă, 5 ianuarie, Teatrul de Comedie din Bucureşti a împlinit 58 de ani, prilej cu care actorii s-au întâlnit şi au sărbătorit printr-un eveniment grandios. Pe scenă au fost aniversaţi atât actriţa Virginia Mirea, cât şi îndrăgitul Vladimir Găitan, actorul fiind vizibil schimbat din cauza bolii pe care o duce pe picioare de peste 30 de ani. Actorul, vădit obosit şi în suferinţă, a urcat pe scenă şi a mulţumit colegilor săi pentru acest omagiu special.

„Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. Când am debutat a fost angajat şi un pompier, care la o primă repetiţie s-a urcat pe scenă şi i-a luat ţigara din gură unui coleg. A fost imediat dat afară că a îndrăznit aşa ceva. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat”, a povestit maestrul. 


    Alături de Vizante  pe scena Teatrului  de Comedie
Alături de Vizante pe scena Teatrului de Comedie

Vladimir Găitan a primit pe scenă o carte cu fotografii de arhivă din toată cariera lui. După eveniment actorul a sărbătorit în culise alături de George Mihăiţă, directorul teatrului, Marcel Iureş, Anca Pandrea, Lamia Beligan, Gheorghe Visu, Felicia Filip, Mihai Bendeac şi ceilalţi actori. Maestrul a făcut poze şi a stat de vorbă cu actori tineri precum Anca Dumitra, Geanina din “Las Fierbinţi” sau ştiristul Tudor Furdui, fiul actorului Dumitru Furdui, cu care a schimbat numerele de telefon. Pe mâna stângă avea un leucoplast, semn că în urmă cu câteva ore acolo a avut o branulă.

Alături de Vizante  pe scena Teatrului  de Comedie
Alături de Vizante pe scena Teatrului de Comedie

Maestrul a povestit de multe ori cum i s-a descoperit problema de sănătate pe care o avea. „O doamnă doctor a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele şi m-a invitat să fac nişte analize. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere. Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo. A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea şi am încercat să supravieţuiesc. Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani, iar eu am fost un obraznic şi m-am încăpăţânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea. În fiecare dimineaţă noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastile”, a povestit în urmă cu câţiva ani Găitan.  

În foaier se vede  că poartă un  leucoplast la mână
În foaier se vede că poartă un leucoplast la mână

Roluri memora bile pe scenă şi în filme

Alături de colegii de teatru:  Mihăiţă, Visu, Iureş,  Vasluianu, Felicia Filip
Alături de colegii de teatru: Mihăiţă, Visu, Iureş, Vasluianu, Felicia Filip

Actorul s-a născut pe 2 februarie 1947 şi a absolvit în 1970 Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie. Vladimir Găitan a debutat în film pe vremea când era încă student, în 1968, în pelicula “Reconstituirea”, a lui Lucian Pintilie, alături de George Mihăiţă. A mai jucat în “Ultima noapte de dragoste” (1979), “Duelul” (1981), “Năpasta” (1982), “Întunecare” (1985), “Oglinda” (1993), “Omul zilei” (1997), “Femeia visurilor” (2005). În ultimii ani a activat în teatru, televiziune şi a ales şi telenovelele de la Acasă TV şi Pro TV: “Daria, iubirea mea” (2006), “Cu un pas înainte” (2007), “Inimă de ţigan” (2007) şi “Regina” (2008). La Teatrul de Comedie este în continuare colaborator şi a jucat în “Pescăruşul” şi “Poker”, acestea fiind cele mai recente piese de teatru. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Dan Negru
anna lesko colaj instagram jpg
danny boy jpg
jador s a insurat jpg
cub adriana bahmuteanu png
3 angela gheorghiu 1 jpg jpeg
radu ille si sotia jpg
Toni Ionescu cireasa de pe tort jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net