Dragă Anamaria Prodan,
Cum am mai spus-o recent, nu pot să cred că mama ta s-a dus. Atât de tânără. Atât de repede. Căci, mai avea să se bucure de copiii ei. De copiii tăi. De succesul mereu proaspăt al ei și al repertoriului ei. De realizările tale, pe care orice mamă ar fi fost mândră să și le afișeze, să le spună tuturor, să le facă mărgele și să le pună pe un șirag de gât. Să le vadă toți…
Fiindcă - și asta e dintotdeauna - poate că mai tot ce ai făcut tu și-ar fi dorit să facă ea. Cel mai adesea un copil poate fi prelungirea unor idealuri ratate, pierdute iremediabil de părinți. Am avantajul că l-am cunoscut și pe tatăl vostru, dus și mai devreme decât mama. Știu ce spun, nu speculez. Nu am ce să-ți spun ca să te consolez. Multe lucruri bune se învață la școală. Ceea ce nu se predă, ci se prinde, deprinde în mers este Moartea. Nu ne dă nimeni, teoretic, lecția morții. Nu e obiect de studiu al școlii, deși ar trebui. Căci Moartea face pate din viața noastră. E finalul ei. Niciodată fericit! Triburile barbare cică dansau de bucurie la plecarea omului din viață. Probabil că la ei nu s-a știut niciodată ce e dragostea. Sau au învățat de mici la vreo școală de-a lor Lecția Morții.
Nici nu există așa ceva, material ca să te consoleze. Oricât de sincere condoleanțele, sunt inutile, vorbe goale. Invenții, nu zic nesincere, dar clarissim fără profunzime. Te mângâie cu ceva, învie Ionela, mama ta, că eu ți-am telefonat, spunându-ți cele cuvenite?
Consideră că am venit la tine, ți-am atins cu fruntea obrajii, am vărsat câteva lacrimi și am tăcut. Căci câte poți spune acum, când iremediabilul e deja decis. Mă exasperează acele truisme pe care omul le spune drept cosolare, gen așa e viața, toți suntem trecători, toși suntem datori cu o moarte etc. Am priceput de când a murit tata lucrul acesta. Tuturor ne moare sau trebuie să ne moară mama, tatăl, dar nenorocirea e numai una personală. A murit mama lui, condoleațe. A murit mama mea - dezastru, nenorocire, căci a murit mama mea, a MEA! Tiranul Stalin, în cinismul lui, a lăsat o maximă. Moartea unui om e o tragedie, moartea unui million de oameni e o statistică. Da, iar tragedia asta este unică, este prețul jocului de-a viața. Și ce viață frumoasă a avut Ionela Prodan! A venit cu un aer nou într-un folclor păzit bine de un maestro al său, muzicologul Harry Brauner. Bref, a intrat în folclor și viața sa pe cai mari. Iar succesul nu a părăsit-o deloc. A cântat solo, ba în grup cu Dolănescu și cu marii artiști ai noștri. A făcut chiar și ceva politică, unde tot așa, s-a remarcat, nu doar a figurat…Nu are rost să-ți spun eu ție ce valoare de om social, de artist, a avut mama ta. Tu o știi mai bine. Și eu, destul de mult. Azi e un moment greu. Unic, în viață. Te desparți de mama, mami, mămica! Cea care te-a făcut, educat, te-a crescut. N-o s-o mai vezi niciodată, știi?! Ce să mai îndrug, căci vorbele sunt aer gol, steril…?
Fii tare, Anamaria!
